Grupul P5+1 (China, Franța, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite, plus Germania) și Teheranul au intensificat în ultimele zile negocierile asupra programului nuclear iranian.
Teheranul și Grupul P5+1 au încheiat un acord cadru pe 2 aprilie, la Lausanne, care prevede limitarea și încadrarea activităților nucleare ale Iranului în schimbul anulării sancțiunilor internaționale impuse regimului iranian. Acest acord trebuie confirmat printr-un text definitiv până la 30 iunie.
Însă calendarul anulării sancțiunilor și viitorul cercetării și dezvoltării atomice iraniene sunt, în continuare, principalele puncte de fricțiune între cele două părți.
Occidentul suspectează Iranul că încearcă să fabrice arme nucleare sub paravanul unui program atomic civil și cere accesul experților internaționali la instalațiile sale militare. În schimb, Teheranul respinge aceste acuzații și refuză orice acces la instalațiile sale militare sau interogarea unor cercetători iranieni în domeniul nuclear.
John Kerry s-a retras de la negocierile asupra programului nuclear la 31 mai, după ce și-a fracturat femurul într-un accident de bicicletă suferit în apropiere de Geneva și a fost supus unei intervenții chirurgicale la Massachusetts General Hospital din Boston.