Textul a fost adoptat cu 60 de voturi pentru și 38 împotrivă datorită sprijinului majorității republicane și urmează de-acum să fie promulgat de președintele democrat Barack Obama, pentru care acest vot reprezintă o victorie politică.
Majoritatea democraților s-au opus acestui text, denunțând noile reduceri de tarife vamale care ar putea, în opinia lor și a sindicatelor, să conducă la închiderea fabricilor în Statele Unite. În schimb, Obama și republicanii consideră că adoptarea acestui text va oferi posibilitatea creării de locuri de muncă în comerț.
Finalizarea Parteneriatului Trans-Pacific este un element central prezenței americane pe piața asiatică și prioritatea economică a lui Barack Obama, care își va încheia mandatul la Casa Albă în ianuarie 2017.