Radu Mazăre, după ieșirea din arest: „Vreau doar să stau pe mare să mă liniștesc, nu mă mai interesează politica”

Radu Mazăre, după ieșirea din arest: Vreau doar să stau pe mare să mă liniștesc, nu mă mai interesează politica

„Vreau doar să stau pe mare să mă liniștesc, nu mă mai interesează politica”, a declarat Radu Mazăre, spunând că nu va organiza o petrecere pentru ieșirea sa din arestul preventiv.

Fostul edil al Constanței Radu Mazăre a părăsit Arestul Capitalei, după ce instanța supremă a hotărât să fie cercetat în continuare sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 9 milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obținerea de autorizații.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a admis, miercuri, contestația lui Mazăre la măsura arestului preventiv, și a decis, definitiv, ca fostul edil să fie cercetat sub control judiciar.

El a părăsit, miercuri seară, Arestul Central al Poliției Capitalei, unde se afla de la începutul lunii aprilie.

Radu Mazăre a fost arestat în 2 aprilie, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obținerea de autorizații. Tot atunci a fost emis un mandat de arestare și pentru Strutinsky, însă acesta era deja arestat preventiv într-un alt dosar.

Radu Mazăre este acuzat că, în perioada 2006 – 2009, beneficiind de ajutorul lui Strutinsky, a solicitat și primit circa două milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare construirii unor mall-uri în Constanța.

Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societății respective cu o firmă controlată de Mazăre, atât direct, cât și prin intermediul lui Strutinsky, potrivit procurorilor.

Mazăre mai este acuzat că, în perioada 2008 – 2014, tot cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială, peste șapte milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului. În același timp, între firma respectivă și primărie a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 de lei (335 milioane de euro).

Și în acest caz, mita ar fi fost primită prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între societatea respectivă și aceeași firmă controlată de cei doi inculpați, susțin procurorii.

Din analiza procedurii de achiziție care a precedat semnarea acestui contract au rezultat o serie de încălcări ale legislației aplicabile, imputabile lui Mazăre, referitoare la: impunerea condiției ca ofertanții să prezinte fizic dotarea minimală de utilaje și echipamente în orice locație de pe teritoriul municipiului Constanța, în perioada desfășurării procedurii, utilajele și echipamentele urmând a fi prezentate, staționate, pe toată perioada menționată, sub sancțiunea descalificării ofertanților, modul de estimare a valorii contractului, alegerea modalității de delegare a serviciului public de salubrizare al municipiului Constanța prin gestiune delegată, inexistența numărului minim de oferte care până în luna februarie 2008 impuneau un minim de două oferte, iar din luna februarie 2008, era prevăzut un număr de minim trei participanți, și tariful de salubritate.

Ca urmare a acestor acțiuni a fost produs un prejudiciu în sumă de 112.557.288 de lei (circa 26 de milioane de euro), sumă care constituie în același timp un folos necuvenit obținut de societatea comercială beneficiară a contractului, mai spun procurorii.

Mazăre mai este acuzat că, în perioada noiembrie 2006 – 2013, în calitate de primar al municipiului Constanța, a participat la încheierea a 12 contracte între primărie și societatea controlată de el și Strutinsky, în valoare totală de peste 6 milioane de lei. În perioada noiembrie 2008 – 2012, în aceeași calitate, Mazăre a mai semnat 13 contracte, acorduri cadru și contracte subsecvente încheiate între Primăria Municipiului Constanța și o societate comercială la care era asociat Strutinsky, în valoare totală de peste 23 milioane lei.

Aceste contracte au vizat, printre altele, achiziția unor servicii artistice desfășurate cu diverse ocazii, organizarea unor spectacole artistice, serviciul de pază a bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanta, serviciul de protecție a funcționarilor Primăriei Constanța aflați în exercițiul funcțiunii în perioada 15 februarie 2009 – 15 februarie 2012.

În ambele cazuri, au fost obținute foloase atât pentru sine, prin societatea pe care o controla și cu care Mazăre s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii cinci ani înainte de comiterea faptei, cât și pentru Sorin Strutinsky, au mai arătat anchetatorii.

Potrivit unor documente ale procurorilor, obținute de MEDIAFAX, cercetările în acest dosar au la bază sesizarea făcută de Agenția Națională de Integritate, care cerea DNA să îl verifice pe Radu Mazăre pentru conflict de interese, după ce Primăria Constanța a acordat contracte în valoare de aproape 4,6 milioane de euro firmelor Conpress Holding și Soti Cable Neptun, al căror asociat, Sorin Strutinsky, este în relații comerciale cu Mazăre în opt societăți.

În prezent, omul de afaceri este arestat și judecat în dosarul de trafic de influență în care este acuzat că a primit aproximativ două milioane de euro ca să intervină la instituții publice pentru plata unor lucrări.

Radu Mazăre a fost suspendat în 6 aprilie din funcția de primar al municipiului Constanța, pe care o ocupă de 15 ani. Ordinul de suspendare a fost dat atunci de prefectul Constantin Ion. Ulterior, Radu Mazăre a demisionat de la conducerea primăriei, în 22 mai.

Radu Mazăre a fost trimis în judecată, în 3 aprilie, de DNA Constanța, într-un alt dosar în care este cercetat pentru vânzarea unor terenuri din Mamaia la prețuri subevaluate, procurorii stabilind că în acest caz bugetul Primăriei Constanța a fost prejudiciat cu peste patru milioane de euro.

Radu Mazăre a ocupat funcția de primar al Constanței din anul 2000, când a candidat ca independent, reușind să-l învingă în turul al doilea pe candidatul PSDR, Tudor Baltă, cu 66% din sufragiile electoratului constănțean. A fost singura dată când Mazăre a avut nevoie de un al doilea tur de scrutin pentru a fi ales primar. Începând cu 2004, el a câștigat din primul tur toate alegerile pentru Primăria Constanța, ajungând până la cel de-al patrulea mandat.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...