Grecia și creditorii au trimis miniștrilor de Finanțe din zona euro propuneri diferite pentru acord

Grecia și creditorii au trimis miniștrilor de Finanțe din zona euro propuneri diferite pentru acord
Publicat: 25/06/2015, 15:56

Cele trei instituții creditoare au stabilit în unanimitate un set de propuneri care au fost trimise miniștrilor de Finanțe din zona euro, chiar dacă oficialii eleni nu le acceptă, a spus o sursă europeană.

Grecia a trimis propriile propuneri, a declarat un oficial guvernamental elen.

„Dacă acest document nu este acceptat de miniștrii de Finanțe, atunci va trebui să ne gândim să pregătim alternative. Ca întotdeauna am încredere că va fi un acord, dar devine tot mai dificil cu fiecare minut care trece”, a declarat ministrul austriac de Finanțe, Hans Joerg Schelling.

Strategia creditorilor reflectă exasperarea față de refuzul premierului elen Alexis Tsipras de a face compromisuri în privința reformelor esențiale în domeniul pensiilor, pieței muncii, salariilor și taxelor.

Oficiali eleni apropiați negocierilor susțin că Guvernul a făcut deja compromisuri, oferind majorarea unor taxe și a contribuțiilor pentru pensii. În opinia lor, creditorii demonstrează lipsă de voință pentru încheierea acordului, prim modificarea estimărilor referitoare la veniturile generate de schimbări, fiind dificil să se ajungă la o ofertă acceptabilă.

În lipsa unui acord în următoarele 48 de ore, șansele ca Grecia să evite incapacitatea de plată a unei datorii de 1,54 miliarde de euro către FMI, scadentă pe 30 iunie, par reduse. Un astfel de eșec ar putea amplifica retragerile de fonduri din băncile elene și ar putea determina impunerea unui control al circulației capitalului.

Grecia mai are de primit 7,1 miliarde de dolari din programul de susținere financiară de 240 de miliarde de euro care expiră pe 30 iunie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Surse: Sociologii vorbesc despre surprize și răsturnări de situație spectaculoase între candidații la prezidențiale
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Este interzis pentru românii care au carte de identitate. Sancțiuni usturătoare pentru cei cu buletin
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?