Întrebat după încheierea Consiliului European de Vară dacă a discutat la Bruxelles despre declarația ministrului austriac de Externe referitoare la alocațiile pentru copii, președintele Kluas Iohannis a declarat: „Da, am avut o discuție cu domnul cancelar federal, Werner Faymann, pe această temă. Domnul cancelar federal m-a asigurat că acea poziție exprimată de ministrul de Externe nu este poziția Guvernului federal austriac și nu reprezintă nici poziția domniei sale”.
„Este, așadar, acea abordare o opinie personală a domnului ministru de Externe al Austriei”, a spus Iohannis.
Ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz, cere o reformă a sistemelor sociale în Uniunea Europeană, fiind nemulțumit de faptul că statul austriac plătește o alocație de 160 de euro pentru copilul unui român care lucrează în Austria, deși în România această indemnizație este mult mai mică.
Ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz, dorește o reformă rapidă a sistemelor sociale în UE, afirmația sa apărând în contextul discuțiilor din Austria privind sumele trimise de Viena copiilor ai căror părinți, cetățeni UE, muncesc în această țară, a scris publicația locală Die Krone.
Kurz a explicat pentru postul public de televiziune ORF că pentru doi copii români, ai căror părinți muncesc în Austria, statul austriac oferă lunar aproximativ 300 de euro. „Suma aproape corespunde unui salariu mediu din România”, a spus Sebastian Kurz.
Șeful diplomației (ÖVP) dorește ca valoarea alocațiilor acordate de Austria să corespundă celei din statul de unde provin părinții copiilor respectivi. Astfel, Austria nu ar mai plăti aproximativ 300 de euro pentru doi copii români ai căror părinți muncesc în Austria, ci doar circa 30 de euro.
„Suntem de aceeași părere cu britanicii: Marea Britanie dorește reforme în cadrul UE și asta trebuie să se întâmple rapid”, a spus Sebastian Kurz.
Ministrul Muncii, Rudolf Hundstorfer (SPÖ), a criticat poziția lui Kurz, prin urmare coaliția de guvernare va purta discuții în această vară pentru a ajunge la un punct de vedere comun asupra acestui subiect.
Publicația Heute prezintă nivelul indemnizațiilor pentru copii din țările UE. În Danemarca indemnizația este de 197 de euro, în Germania de 184 de euro iar în Austria de 160 de euro. Cel mai puțin primește un copil din Grecia – 5 euro. Pe penultimul loc se află România, cu o alocație de 9 euro (publicația nu precizează faptul că a fost promulgată o lege de dublare a sumei).
Ministerul de Finanțe a precizat, răspunzând unei întrebări parlamentare, că Viena a dat, în 2013, indemnizații pentru copiii străinilor care muncesc în Austria în valoare de 206 milioane de euro, în creștere față de 2010, când au fost trimise 150 de milioane de euro. Cei mai mulți bani au ajuns în Ungaria – 65 de milioane de euro. În Slovacia au ajuns 48 de milioane de euro, în Polonia – 31 de milioane, în Slovenia – 13 milioane de euro și în România – 11 milioane de euro.