Un român în vârstă de 33 de ani a fost condamnat la șapte luni de închisoare în Malta, după ce a recunoscut că a furat un telefon mobil în valoare de 1.000 de euro. Totul s-a petrecut într-un club din Paceville, relatează independent.com.
Alături de el a mai fost arestat un bărbat în vârstă de 30 de ani, de asemenea, de origine română, în posesia căruia a fost găsit telefonul. Acesta din urmă a pledat însă, nevinovat, iar acum se află în custodia poliției.
Având în vedere creșterea numărului de grupuri infracționale cărora le cad victime în special turiștii, autoritățile din Malta au demarat o acțiune amplă de stopare a infracțiunilor.