Subiecte și barem Bacalaureat 2015 matematică. Examenul de Bac 2015 a continuat miercuri, 1 iulie, cu proba scrisă obligatorie a profilului urmat de elevi la liceu. Astfel, elevii au putut susține examen la Matematică sau Istorie. Cei care au susținut proba scrisă obligatorie a profilului la matematică au primit subiecte diferențiat după cum urmează: Matematică-Informatică, Pedagogic, Științele Naturii și Tehnologic.
Subiecte și barem Bac 2015 matematică UPDATE 3 Ministerul Educației a publicat baremele pentru subiectele primite de elevi la proba scrisă de matematică, pentru toate profilurile.
DESCARCĂ de AICI BAREM PENTRU MATE-INFO
DESCARCĂ de AICI BAREM PENTRU ȘTIINȚELE NATURII
DESCARCĂ de AICI BAREM PENTRU PEDAGOGIC
DESCARCĂ de AICI BAREM PENTRU TEHNOLOGIC
Subiecte și barem Bac 2015 matematică UPDATE 2 Descărcați de AICI (în format PDF) rezolvarea subiectelor de la profilul tehnologic, făcută pentru gândul și mediafax.ro de către profesorul de matematică Ovidiu Horobeț de la Colegiul Național „Matei Basarab”. Tot profesorul Horobeț a rezolvat AICI și subiectele de la profilul științele naturii.
Subiecte și barem Bacalaureat 2015 matematică UPDATE 1 Subiectele de la profilul mate-info au fost rezolvate, pentru gândul, de Mugurel Barcău, cercetător la Institutul Național de Matematică și fost olimpic la Olimpiada Internațională de Matematică din 1988.
Puteți descărca rezolvarea și în format PDF.
Subiecte și barem Bac 2015 matematică, profil mate-info:
Subiecte și barem Bacalaureat 2015 matematică, profil tehnologic:
Subiectele primite la profilul pedagogic:
Metodologia de organizare a examenului arată că la proba scrisă la disciplina matematică sunt evaluate competențele dezvoltate pe parcursul învățământului liceal, în conformitate cu programele școlare pentru clasele a IX-a – a XII-a, în vigoare pentru absolvenții promoției 2015. Subiectele date la Matematică vor evalua ceea ce au învățat elevii în cei patru ani de liceu, dar și cât de bine cunosc programa pentru examenul de bacalaureat.
La Matematică, elevii primesc trei subiecte, notate cu câte 30 de puncte fiecare, toate fiind obligatorii. Pentru toate cele trei subiecte elevii vor fi punctați pentru capaitatea lor de rezolvare a problemelor date. Candidatul este punctat și dacă rezolvă parțial fiecare cerință. Baremul publicat de Edu.ro arată că se punctează corespunzător oricare altă metodă de rezolvare corectă a problemei.
Subiecte și barem Bac 2015 matematică. Ministerul Educației a publicat pe Edu.ro modele de subiecte pentru toate tipurile de subiecte pe care elevii le vor primi la bacalaureat:
DESCARCĂ de AICI MODEL DE SUBIECTE PENTRU MATE-INFO
DESCARCĂ de AICI MODEL DE SUBIECTE PENTRU ȘTIINȚELE NATURII
DESCARCĂ de AICI MODEL DE SUBIECTE PENTRU PEDAGOGIC
DESCARCĂ de AICI MODEL DE SUBIECTE PENTRU TEHNOLOGIC
Primele rezultate se dau cu o zi mai târziu
Subiecte și barem Bacalaureat 2015 matematică. Pentru prima dată lucrările se corectează în alte județe
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că Bacalaureat 2015 se desfășoară în 520 de centre de examinare și 146 de centre de evaluare. De asemenea, ministrul a anunțat că lucrările de la Bacalaureat 2015 vor fi corectate în alt județ decât în cel în care este susținut examenul. Ca urmare, perioada de corectare a lucrărilor va fi prelungită cu o zi. Elevii vor afla primele rezultate pe 7 iulie, și nu pe 6 iulie, așa cum era prevăzut inițial.
La sesiunea iunie-iulie a bacalaureatului s-au înscris 168.945 de absolvenți, cu peste 7.000 mai mulți decât în aceeași sesiune a anului trecut. Cei mai mulți dintre candidații înscriși, respectiv 163.462, au absolvit liceul la forma de învățământ zi, 2.943 au urmat cursurile liceale la seral și 2.540 la frecvență redusă, potrivit Ministerului Educației.
Dintre candidații înscriși la bacalaureat, 143.949 (76,89%) provin din promoția curentă. Numărul absolvenților de liceu fără bacalaureat din promoțiile anterioare este de aproximativ 340.000, însă doar 24.996 s-au înscris pentru susținerea examenului din sesiunea iunie-iulie 2015, reprezentând 23,11% din totalul înscrișilor.
La simularea din acest an a examenului de bacalaureat, care a avut loc în martie, note peste 5 au obținut: la limba română – 61,36%, la limba maternă – 75,49%, la proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie) – 52,49% și la proba la alegere a profilului – 60,30%. Rata de participare a fost de 83,31%, probele fiind susținute de 147.454 de elevi din clasa a XII-a, din 177.000 înscriși.
Anul trecut, în cele două sesiuni ale bacalaureatului au promovat 71% (93.433) dintre cei 131.571 de absolvenți de clasa a XII-a din promoția 2014 care s-au prezentat la examene. Pentru absolvenții promoțiilor anterioare care au susținut examenul în 2014, rata de promovare a fost de 30,89%.
Subiecte și barem Bac 2015 matematică. Baremele se publică după ora 15:00
Ministerul Educației Naționale va publica, în fiecare zi de examen, începând cu ora 15:00, subiectele și baremele de evaluare pentru proba de Limba și literatura română – E)a) din cadrul Bacalaureatului 2015. Ministerul Educației a publicat pe Edu.ro modele de subiecte pentru fiecare profil în parte.
Până acum elevii au susținut probele de competențe la limba română, la informatică și la o limbă străină învățată în liceu. La proba proba de evaluare a competențelor orale la limba română, din totalul elevilor evaluați (142.266), 98.631 de candidați (69,33%) au obținut certificatul de utilizator experimentat (cu 2,21% peste nivelul înregistrat în 2014), 31.172 de elevi (21,91%) au obținut certificatul de utilizator avansat (în creștere cu 0,38% față de aceeași sesiune a anului 2014), iar 12.463 de elevi (8,76%) au primit certificatul de utilizator mediu, procent inferior celui de anul trecut (9,16%), arată centralizarea trimisă de Ministerul Educației.
Pentru susținerea acestei probe s-au înscris 145.073 de absolvenți de clasa a XII-a, dintre care s-au prezentat 142.276 de candidați. 2.798 de elevi au absentat, iar 9 au fost eliminați întrucât au recurs la tentative de fraudă.
Pentru susținerea probei B (evaluarea competențelor lingvistice de comunicare în limba maternă) s-au înscris 7.443 de candidați. Dintre aceștia, au fost evaluați 7.335 de candidați, care au obținut următoarele rezultate: utilizator mediu – 155 de elevi (2,11%), utilizator avansat – 1.014 elevi (13,82 %), utilizator experimentat – 6.166 de elevi (84,07%). 108 candidați nu s-au prezentat. În ansamblu, procentele înregistrate în acest an sunt ușor superioare celor din 2014.
Pentru proba de competențe digitale s-au prezentat 128.875 de candidați dintr-un total de 132.166 candidați înscriși. Doi elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă.
Din totalul absolvenților evaluați (128.873), 32.663 (25,36%) de candidați au obținut certificatul de utilizator experimentat, 38.585 (29,94 %) – certificatul de utilizator avansat, 41.175 (31,95%) – certificatul de utilizator mediu și 15.721 (12,19%) – certitficatul de utilizator începător. Nu au primit calificativ 729 (0,56%) de candidați, iar 3.291 nu s-au prezentat.
Subiecte și barem Bacalaureat 2015 matematică. Ce criterii trebuie să îndeplinească subiectele de la Bac 2015
Subiectele pentru probele scrise de examen se elaborează de către Centrul Național de Evaluare și Examinare și se stabilesc ținându-se seama de următoarele criterii:
a) să fie în concordanță cu programele școlare și cu programele de bacalaureat, aprobate și publicate de Ministerul Educației;
b) să fie proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea candidaților de analiză, de sinteză, de generalizare și abstractizare din partea candidaților;
c) să asigure o cuprindere echilibrată a materiei studiate, să aibă grad de complexitate corespunzator conținutului programelor de Bac, pentru a fi tratate în timpul stabilit, să solicite demonstrarea compețentelor prevăzute în aceste programe;
d) să permită tratarea lor în timpul acordat candidaților pentru rezolvare la probele scrise: 3 ore;
Baremele de evaluare și de notare la Bacalaureat 2015 se elaborează de către Centrul Național de Evaluare și Examinare astfel încât să se asigure unitatea de evaluare la nivel național.
Subiecte Bac 2015 matematică. Metodologie
Examenul de Bacalaureat 2015 de luni începe la ora 9:00 și se va termina la ora 12:00. Elevii vor intra în săli în jurul orei 8:30, astfel încât să fie prezenți când sunt date desigilate subiectele.
Procedura prevede că la accesul candidaților în centrul de examen un cadru didactic și un membru al personalului de pază să solicite la intrarea fiecărui candidat prezentarea actului de identitate și să verifice dacă fotografiile corespund. Apoi, candidații sunt îndrumați spre zona din centrul de examen unde se găsesc sălile de examen.
În cazul în care, elevii au asupra lor materiale/obiecte nepermise în sala de examen sunt îndrumați spre sala de depozitare a acestora. Candidatul care are asupra sa materiale nepermise în sala de examen (telefoane mobile, culegeri, manuale, notițe, însemnari etc., precum si orice mijloace electronice de calcul sau de comunicare, poșeta/geanta etc.) va primi o pungă/plic în care să le introducă, împreună cu o declarație tip în care se menționează numele și prenumele și obiectele personale care vor fi depozitate și va fi îndrumat de către un membru al echipei de control spre sala de depozitare a obiectelor personale. Elevii nu au voie să staționeze pe holuri mai mult de 5-7 minute. La intrare în sală, elevii sunt puși să citească extrasele din Metodologie afișate pe ușa sălii de examen.
După ce au trecut de punctul de legitimare și de cel de depozitare a obiectelor personale (nepermise în sala de examen), candidații se deplasează spre sala de examen, unde sunt repartizați conform tabelelor.
Potrivit metodologiei de examen, pentru elaborarea lucrării, candidații au voie să folosească numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru scheme și desene pot folosi numai creion negru.
În timpul examenelor, candidații nu pot intra în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări și alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, și nici cu telefoane mobile. Cei care vor fi prinși copiind vor fi eliminați din examen.
Subiecte și barem Bacalaureat 2015 matematică. Filiera tehnologică are cea mai mică rată de promovare
În ceea ce privește promovarea pe filiere, situația pentru 2014 a arătat că cele mai bune rezultate s-au înregistrat la filiera teoretică, unde procentul a tins spre 90 pentru generația de absolvenți ai anului 2014. Cumulată cu situația absolvenților din promoțiile anterioare, a generat o rată de promovare apropiată de 80%.
Și la filiera vocațională, situația absolvenților din generația 2014 indica un procent foarte ridicat, care tinde spre 80, în timp ce situația cumulată a menținut procentul la peste 70. La filiera tehnologică, absolvenții din anul 2014 au obținut aproape 50%, în timp ce situația cumulată a produs un rezultat sub 45%.
Pe filiere, ratele de promovare au fost: filiera teoretică – 85,18% (absolvenți 2014), 32,29% (absolvenți promoțiile anterioare), 79,63% (rezultat final cumulat); filiera vocațională – 77,89% (absolvenți 2014), 42,45% (absolvenți promoțiile anterioare), 73,06% (rezultat final cumulat); filiera tehnologică – 48,35% (absolvenți 2014), 28,53% (absolvenți promoțiile anterioare), 41,76% (rezultat final cumulat).
Subiecte și barem Bac 2015 matematică. Sesiunea de toamnă
A doua sesiune a examenului de bacalaureat din 2015 va avea loc în perioada august-septembrie, înscrierile fiind programate din 13 până în 17 iulie. În 17-18 august va avea loc atât evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, cât și cea la limba maternă, în 18-19 august – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, iar în 20-21 august – evaluarea competențelor digitale.
Din 24 august vor începe probele scrise ale sesiunii de toamnă, prima testare fiind la limba și literatura română, urmată în 25 august de limba și literatura maternă, 26 august – proba obligatorie a profilului și 28 august – proba la alegere a profilului și specializării.
Primele rezultate vor fi afișate în 31 august, până la ora 12.00, iar contestațiile vor fi depuse între orele 12.00 și 16.00. În 1-2 septembrie vor fi soluționate contestațiile, iar în 3 septembrie vor fi afișate rezultatele finale.
Subiecte și barem Bacalaureat 2015 matematică. Calendar Bac 2015
Sesiunea iunie-iulie 2015
25 – 29 mai 2015 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
29 mai 2015 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
8 – 10 iunie 2015 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
10 – 12 iunie 2015 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
15 – 19 iunie 2015 Evaluarea competențelor digitale – proba D
22 – 26 iunie 2015 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
29 iunie 2015 Limba și literatura română – proba E)a) – probă scrisă
30 iunie 2015 Limba și literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
1 iulie 2015 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
3 iulie 2015 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E)d) – probă scrisă
7 iulie 2015 Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00)
7 iulie 2015 Depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
8 – 9 iulie 2015 Rezolvarea contestațiilor
10 iulie 2015 Afișarea rezultatelor finale
Sesiunea august-septembrie 2015
13 – 17 iulie 2015 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen
17-18 august 2015 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
17-18 august 2015 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
18 -19 august 2015 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
20 – 21 august 2015 Evaluarea competențelor digitale – proba D
24 august 2015 Limba și literatura română – proba E)a) – proba scrisă
25 august 2015 Limba și literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
26 august 2015 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
28 august 2015 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E)d) – probă scrisă
31 august 2015 Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
1-2 septembrie 2015 Rezolvarea contestațiilor
3 septembrie 2015 Afișarea rezultatelor finale
Subiecte și barem Bac 2015 matematică. Gândul publică toate informațiile despre Bac 2015 – subiecte, barem și rezultate Bacalaureat 2015.