Prima pagină » Mini » Adevărul pe care nimeni nu a avut curajul să-l spună până acum. Care este cea mai mare afacere din pușcăriile din România

Adevărul pe care nimeni nu a avut curajul să-l spună până acum. Care este cea mai mare afacere din pușcăriile din România

Elita pușcăriilor din România a deprins un nou obicei, uneori din pasiune, dar mai ales pentru liberarea condiționată mai rapidă: scrisul de „lucrări științifice". Cum pentru fiecare carte publicată în anumite condiții, un condamnat la închisoare poate să scape de 30 de zile din pedeapsă, grăbindu-și astfel liberarea condiționată, deținuții cu ștaif au început, mai ales în ultimul an, să scrie pe bandă rulantă.

În ultimii ani o adevărată afacere a înflorit în pușcăriile din România. De pe urma ei au beneficiat, de-a lungul timpului, deținuții cu ștaif. Pentru că da, fiecare pușcărie are „elita” ei, care beneficiază din plin de situație chiar cu acordul conducerii penitenciarelor.

Iar prețul nu se reduce doar la bani. Ci la mult mai mult, înseamnă libertate.

Care este cea mai mare afacere din pușcăriile din România

Elita pușcăriilor din România a deprins un nou obicei, uneori din pasiune, dar mai ales pentru liberarea condiționată mai rapidă: scrisul de „lucrări științifice”. Cum pentru fiecare carte publicată în anumite condiții, un condamnat la închisoare poate să scape de 30 de zile din pedeapsă, grăbindu-și astfel liberarea condiționată, deținuții cu ștaif au început, mai ales în ultimul an, să scrie pe bandă rulantă. Fenomenul a explodat, arată cifrele obținute de Gândul de la Administrația Națională a Penitenciarelor: numărul „lucrărilor științifice” scrise de infractorii români în închisori a crescut de la 7 lucrări în 2012, la 197 în perioada 2014 – iunie 2015. Gândul a identificat 73 de condamnați care au scris în această perioadă cărți în închisoare: sunt nume cunoscute, de la parlamentari și funcționari publici, la oameni de afaceri sau magistrați. Printre ei apar însă și cazuri „exotice”. Un traficant de droguri a scris despre turism, un polițist de rutieră șpăgar a scris despre „automobilul solar”, un hoț de motorină a scris un ghid gastronomic, un cântăreț este specialist în stomatologie, un violator a scris 4 cărți despre finanțe, iar doi proxeneți s-au produs pe tema reinserției sociale a deținuților și pe cea a aerului condiționat. Campionii „oamenilor de știință” din închisori sunt însă doar doi. Opera lor a crescut în închisoare într-un ritm în fața căruia și Balzac ar plânge: fostul deputat PSD Nicolae Vasilescu, zis „nea Jack” sau „nea Geacă”, a scris 9 cărți într-un an, iar omul de afaceri Dinel Staicu – 7 cărți într-un an.

În ultimul an și jumătate, o adevărată academie a infractorilor a început să se dezvolte în penitenciarele din România. Elita deținuților scrie cărți pe bandă rulantă, folosindu-se de prevederile legale care spun că o „lucrare științifică”, scrisă sub coordonarea unui cadru didactic universitar și publicat la o editură acreditată la Consiliul Național al Cercetării Științifice și Învățământului Superior (CNCSIS), valorează 30 de zile de închisoare scăzute din pedeapsă.

Cifrele obținute de gândul de la Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) arată că fenomenul capătă amploare de la an la an, astfel că dacă în 2012 erau publicate 7 „lucrări științifice” de către deținuții din România, în perioada 2012-2014 s-a ajuns la 97 de lucrări. În perioada ianuarie 2014 – iunie 2015, deținuții din România au publicat sau vor să publice 174 de lucrări detectate de gândul, pe baza datelor obținute de la ANP, plus alte 24 de titluri pe care nu le-am putut găsi la vreo editură, însă care au fost notificate de deținuți la penitenciarele lor. În total, deci, 198 de lucrări într-un an și 4 luni.

În articolul de mâine, gândul va arăta cum se scriu unele dintre aceste „lucrări științifice”, așa cum ne-a povestit directorul unei edituri des frecventate de pușcăriașii care vor să își publice cărțile: de cele mai multe ori, e vorba de „însăilări” care sunt completate în afara gratiilor de alte persoane, iar profesorii care își dau girul asupra lor sunt fie cunoștiințe ale infractorilor, fie sunt plătiți special pentru asta.

„Scriitorii” din închisori nu sunt tocmai infractori comuni: parlamentari, funcționari publici, primari, magistrați, oameni de afaceri, cadre militare, medici, bancheri sau jurnaliști. Mulți sunt nume cunoscute: Adrian Năstase, Dan Voiculescu, George Becali, Nicolae Mischie, lotul oamenilor de fotbal din dosarul „Transferurilor”, fostul șef al Loteriei Române Nicolae Cristea, primarii Antonie Solomon și Sorin Apostu, foștii parlamentari Dan Păsat, Sorin Roșca Stănescu, Zsolt Nagy, magistrați precum procurorii Max Bălășescu, Gabriela Ghiță sau judecătorul Dumitru Rebegea, oamenii de afaceri Cornel Penescu, Ștefan Rădulescu, Ioan Niculae sau Bogdan Popovici.

Alături de ei, de gulerele albe ale infractorilor, sunt și cazurile exotice de „scriitori”. Violatorul Dragoș Virgiliu Oprea a scris nu mai puțin de 4 cărți de finanțe, criminalul Aurel Enea, poreclit „Măcelarul din Petroșani”, a scris despre „Evoluție versus creație” – o serie de panseuri despre Dumnezeu și viață. Constănțeanul Nicu Caracotă, implicat într-un caz de furt de motorină, a scris un ghid gastronomic, fiind și proprietar de restaurant. Cântărețul Lupșa Realini, de la „Gaz pe foc”, a scris două lucrări de medicină dentară cât și-a ispășit pedeapsa pentru complicitate la trafic de influență, iar traficantul de droguri Octavian Arhip, din dosarul „Cocaina săracilor” a scris două cărți despre turism. Doi proxeneți – Tibor Polgar și Andrei Staicovici, din dosarul de pedofilie al fostului prezentator OTV Doru Iuga, au scris despre reinserția socială a pușcăriașilor, respectiv despre aerul condiționat. Polițistul Laurențiu Bălan din lotul permiselor de la Argeș a scris două cărți despre automobile.

Campionii lor, al „scriitorilor” din închisori care își câștigă zilele de libertate cu fiecare coală scrisă, sunt însă doi: fostul deputat PSD Nicolae Vasilescu, poreclit „nea Jack” sau „nea Geacă”, și omul de afaceri Dinel Staicu.

„Nea Jack” a scris nu mai puțin de 9 cărți (dintre care 5 sunt caracterizate drept „studii documentare”) în doar un an de detenție și a schimbat chiar și penitenciarul, după ce i s-au respins primele cereri de liberare condiționată. El va ieși din închisoare în iulie, dacă decizia ultimei instanțe se menține. A stat în spatele gratiilor un an și jumătate din cei doi câți a primit, pentru trafic de influență, după ce a cerut împreună cu complicii săi exorbitantul comision de 40% din contracte publice ale unor primării din județul Constanța.

Dinel Staicu a scris 7 cărți în perioada analizată de gândul. Este un scriitor prolific, la două-trei luni publică o carte, iar dacă ar fi ca penitenciarul să țină cont de toate cărțile sale, Dinel și-ar ispăși pedeapsa cât ai clipi din ochi. În 2014, Dinel Staicu a primit 5 ani de închisoare pentru că a mituit o judecătoare, să-l scape de pedeapsa din dosarul fraudării Băncii Internaționale a Religiilor.

Comisia de Etică a Universității București consideră că acest sistem este viciat, conducând la o „decizie arbitrară” în ce privește liberarea condiționată a deținuților.

„Comisia de etică a constatat (…) că există o imperfecțiune majoră a cadrului legislativ privind reducerea pedepsei deținuților care realizează și publică lucrări științifice în regim de detenție. Faptul că girul unui profesor universitar, dar și că publicarea unei lucrări la o editură acreditată CNCSIS sunt considerate suficiente pentru ca o comisie a penitenciarului formată din nespecialiști să decidă că lucrarea publicată are caracter științific, mărește arbitrarul deciziei, dar permite reducerea substanțială a pedepsei. În lumea academică a cercetării, caracterul științific al unei lucrări este acreditat mult mai profesionist și cu instrumente mai rafinate”, a arătat Comisia de Etică din Universitatea București, într-un comunicat de presă, cu ocazia anunțului că va înființa o comisie de anchetă formată din specialiști, în cazul cărții fostului deținut Gheorghe Copos, acuzat de plagiat.

Cine sunt cei 73 de „oameni de știință” din pușcăriile României

Gândul vă prezintă mai jos cine sunt deținuții, unii dintre ei liberați condiționat între timp, care au scris lucrări științifice în perioada 2014 – iunie 2015, în ordinea numărului de cărți scrise. Numele lor au fost aflate de gândul pe baza titlurilor lucrărilor furnizate de ANP, în număr de 157. Un număr de 24 dintre aceste lucrări nu au putut fi găsite în sursele publice existente, însă gândul a descoperit în plus mai multe lucrări care nu se aflau pe lista furnizată de ANP. Facem precizarea că nu este obligatoriu ca aceste cărți să fi fost scrise toate în vederea folosirii la liberarea condiționată, însă ele au fost scrise în perioada de detenție mai sus menționată.

1. Nicolae Vasilescu, zis „nea Jack”, deputat: 9 cărți

Fost deputat PSD ales în Dolj, Vasilescu se afla la al treilea mandat de deputat când a fost arestat. Inginer constructor, provenind din Partidul România Mare, Vasilescu a studiat și Dreptul, la Universitatea Bioterra. În decembrie 2013, el a fost condamnat definitiv pentru trafic de influență, la 2 ani de închisoare. Procurorii DNA l-au acuzat că a cerut 2 milioane de lei de la un om de afaceri, pentru a interveni la primării din județul Constanța pentru a-i debloca plățile pentru contracte publice. Poreclit „nea Jack” sau „nea Geacă”, conform portalului instanțelor de judecată, Vasilescu s-a dovedit un om încrezător în puterea sa: comisionul cerut de el reprezenta 40% din suma totală a contractelor – 5 milioane de lei.

În pușcărie, „nea Jack” a fost coleg de celulă cu fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, un „scriitor” prolific și el. De altfel, colegul de dosar al fostului deputat, cântărețul Lupșa Realini de la formația „Gaz pe foc”, a recurs și el la metoda publicatului din pușcărie, pentru a-și scurta pedeapsa.

Nicolae Vasilescu a publicat în perioada 2014-2015, când se afla în pușcărie, nu mai puțin de 9 cărți, toate la aceeași editură – Editura Sitech, din Craiova, locul preferat al multor deținuți publiciști: „Alegerile europarlamentare – constituirea dimensiunii parlamentare a sistemului instituțional al Uniunii Europene” (2014), „Etica parlamentară – conflicte de interese, incompatibilități și ineligibilități, imunități și privilegii” (2014), „România și China – fotografia de azi a unei vechi și frumoase prietenii” (2014), „Votul în Europa – modalități de exercitare a dreptului la vot” (2014), „Antagonisme politice – opoziția politică, conflicte și fenomene politice, deciziile cu suport „intelligence”” (2014), „Disciplina electorală – autorități electorale și modele de reglementare în statele membre ale UE” (2014), „Finanțarea partidelor politice – practica europeană în domeniul finanțării partidelor și campaniilor electorale” (2014), „Funcționarul public european – spațiul administrației locale europene și modele ale funcției publice” (2014), „Referendumul european – instrumentul democrației participative a cetățenilor” (2014).

La fix un an de la încarcerare, Vasilescu a primit undă verde pentru liberarea condiționată, de la Comisia Penitenciarului Pelendava (Craiova), unde era închis. Din pedeapsa totală, comisia l-a scutit de 125 de zile de închisoare (mai mult de 4 luni), „ca urmare a muncii prestate”, condamnatul participând de asemenea „la programele și activitățile educative, manifestând interes pentru acestea”, arată motivarea Judecătoriei Craiova, care i-a respins cererea de liberare, consultată de gândul.

Magistrații craioveni au considerat însă că nu reies „dovezi temeinice de îndreptare” a condamnatului Vasilescu, astfel că au decis ca „nea Jack” să mai stea în închisoare, dat fiind și faptul că „este în executarea unei pedepse pentru săvârșirea unor infracțiuni de mare risc pentru societate, respectiv o infracțiune de corupție, săvârșită dintr-o poziție importantă în aparatul legislativ”. Judecătorii au decis ca liberarea condiționată a lui Nicolae Vasilescu să fie discutată din nou la Comisia de la penitenciar, după data de 1 iunie 2015.

Cărțile scrise de „nea Jack” în pușcărie nu l-au ajutat nici la instanța superioară, la Tribunalul Dolj, unde Vasilescu a contestat decizia Judecătoriei Craiova. Tribunalul Dolj a ținut seama de cele 4 „lucrări științifice” și de cele 5 „volume de studii documentare” scrise de „nea Jack” în pușcărie, însă a dat dreptate primei instanțe.

Vasilescu nu s-a lăsat. S-a mutat la alt penitenciar, schimbând în acest fel și instanța unde putea cere liberarea condiționată. Din Penitenciarul Găești, județul Dâmbovița, „nea Jack” a cerut din nou liberarea, în aprilie 2015, la Judecătoria Găești. Nici aici nu a avut noroc din prima, pentru că magistrații i-au respins iar cererea, observând că instanțele de la Craiova au fixat ca termen de rediscutare a liberării sale condiționate data de 1 iunie 2015. S-a considerat deci că solicitarea lui „nea Jack” este prematură.

Pe 2 iunie, Vasilescu a sesizat din nou instanța de la Găești, care i-a aprobat cererea pe 5 iunie. Fostul deputat mai are de așteptat însă până pe 9 iulie, pentru o decizie definitivă.

2. Dinel Staicu, om de afaceri: 7 cărți

Omul de afaceri care a condus SIF Oltenia și a patronat Universitatea Craiova și-a schimbat numele din Staicu în Nuțu și a dispărut din țară după ce a fost condamnat la 7 ani de închisoare în 2011, pentru fraudarea Băncii Internaționale a Religiilor printr-un credit fraudulos de 5 milioane de euro. A fost prins în Ungaria, la Mako. Un complet din care a făcut parte și judecătoarea Veronica Cârstoiu a decis însă să desființeze această sentință, admițând recursul în anulare al lui Dinel Staicu, astfel că omul de afaceri a scăpat atunci pe moment de pușcărie.

Nu pentru mult timp, căci în 2013 DNA l-a trimis în judecată pe Dinel și pe judecătoarea Cârstoiu, pentru că acesta a mituit-o cu 630.000 de euro, pentru a obține sentința salvatoare. În 2014, Dinel Staicu a primit 5 ani de închisoare pentru dare de mită.

De când se află în închisoare, Dinel Staicu scrie, publicând până acum 7 cărți la editura craioveană Sitech: „Reforma bancară și fiscală” (2014), „Creditul social fiscalizat, factor mobilizator de relansare a economiei de piață” (2014), „Concept atipic și inedit sub impactul globalizării economice” (2014), „Raportul de cauzalitate între creditare și criza economico-financiară” (2015), „Piața de capital fiscalizat” (2015), „Foreign Policy” (2015), „Ascensiunea și prăbușirea băncilor în contextul globalizării” (2015).

3. George Becali, om de afaceri: 5 cărți

Fostul finanțator al echipei Steaua București, omul de afaceri din Pipera și-a publicat toate cărțile scrise în detenție la Editura Saeculum I.O., din București. Una dintre ele, o colecție de fotografii și memorii de la Muntele Athos, se găsește și la vânzare, cu un preț care ajunge și la 40 de lei.

Gigi Becali a avut de executat o pedeapsă de 3 ani și șase luni, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării și a primit ulterior un spor de șase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” (banii plătiți de Becali, 1,7 milioane euro, către jucătorii Universității Cluj, pentru a câștiga meciul cu CFR Cluj, care ar fi câștigat campionatul dacă bătea în acel meci) și în dosarul sechestrării hoților care i-au furat mașina. Becali a stat în închisoare aproape 2 ani, fiind liberat condiționat în aprilie 2015.

Cele 5 cărți ale lui Becali: „Becali și Steaua” (2014, 272 de pagini), „Becali și politica. Începuturile” (2014, 500 de exemplare, 176 de pagini), „Muntele Athos, patria ortodoxiei” (2014, 175 de pagini), „Becali. Parlamentul Europei și Parlamentul României” (2015, 500 de exemplare, 206 pagini)”, „Iubirea milostivă și mântuitoare” (2014).

În 2015, Becali reeditează „Muntele Athos, patria ortodoxiei”, la Schitul românesc Prodromul, de la muntele Athos din Grecia.

4. Ioan Berghezan, procuror: 5 cărți

Foto: turnulsfatului.ro

Berghezan a fost procuror al Parchetului Curții de Apel Alba Iulia și a condus Parchetul Tribunalului Sibiu. În 2012, a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru trafic de influență. El a luat 40.000 de euro mită de la un om de afaceri brașovean, Matei Marian Nicolae, primind banii într-o benzinărie. Suma inițială cerută drept mită a fost de 50.000 de euro. Afaceristul dorea ridicarea interdicției de a părăsi țara, într-un dosar în care era anchetat.

Procurorul Berghezan a publicat 5 cărți în 2014, toate la Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu: „Procesul managerial juridic din România în contextul european și internațional al autorității judiciare”, „Managementul resurselor umane în cadrul sistemului judiciar”, „Managementul comunicării”, „Drepturile și libertățile fundamentale ale omului”, „Delincvența juvenilă”.

Lui Berghezan i s-a respins cererea de liberare condiționată în decembrie 2014, însă în iunie 2015 fostul procuror a fost liberat condiționat, prin decizia Tribunalului Hunedoara.

5. Gheorghe Copos, om de afaceri: 5 cărți

Fondatorul Ana Group și fostul patron al clubului Rapid București, Copos a fost liberat condiționat după ce a executat mai puțin de o treime din pedeapsă, adică un an și două luni de închisoare. Copos a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare în Dosarul Transferurilor și la 4 ani în Dosarul Loteria. În primul dintre dosare, în care a fost condamnat la închisoare cu executare, în 4 martie 2014, George Copos a fost găsit vinovat de implicarea în efectuarea de tranzacții ilegale în cazul transferurilor unor fotbaliști către cluburi din străinătate. În al doilea dosar, Copos era acuzat că a făcut afaceri ilegale cu Loteria Română, în urma cărora a adus un prejudiciu statului român de peste un milion de euro. Mai exact, omul de afaceri nu și-a plătit obligațiile fiscale, el ascunzând faptul că deține 38 de spații comerciale, prin așa-zisa închiriere a acestora către Compania Națională Loteria Română.

În închisoare, Copos a scris 5 cărți, pentru care au girat trei profesori universitari – Stelian Brezeanu de la Facultatea de Istorie a Universității București, Marin Andreica de la ASE și Romulus Andreica de la Academia Comercială din Satu Mare, instituție de învățământ a Fundației cu același nume, condusă de Marin Andreica.

Este vorba despre: „Tășnadul medieval”, Editura Niculescu (2014, 110 pagini, prefață de Stelian Brezeanu), „Alianțe matrimoniale în politica principilor români din Țara Românească și Moldova în secolele XIV-XVI”, Editura Niculescu (2014, 119 pagini, prefață de Stelian Brezeanu), „Franciză vs management în industria hotelieră”, Editura Niculescu, (2014, 119 pagini, prefață de Marin Andreica), „Turismul – vector de interculturalitate”, Editura Niculescu (2014, 119 pagini, prefață de Romulus Andreica), „Turismul european durabil și provocările lui”, Meteor Press (2014, 144 pagini, postfață de Marin Andreica).

6. Nicolae Cristea, fost director al Loteriei Române: 5 cărți

Fostul șef al Loteriei Române și colegul de dosar al lui Gheorghe Copos, Cristea este cel care a girat pentru afacerile lui Copos cu Loteria. El a fost acuzat că l-a ajutat pe Copos semnând pentru afacerea cu cele 38 de spații comerciale pe care acesta le-a vândut către Loterie. Cristea a mai semnat și o sponsorizare de 800.000 de dolari către Rapid, echipa unde Copos era acționar, precum și un panou publicitar la stadionul Giulești, contra 175.000 dolari pe an, timp de 5 ani, preț supraevaluat. În 2014, a fost condamnat la 4 ani de închisoare, în dosarul „Loteria”, alături de Copos.

Cristea a publicat sau se pregătește să publice 5 cărți în 2015. Cu una a dat greș, publicând-o la o editură neacreditată CNCSIS (care deci nu contează la liberarea condiționată) – Rawex Coms, așa că acum o publică din nou, la Editura Sedcom Libris din Iași, sub girul unui lector universitar de la ASE, Vladimir Aurelian Enăchescu.

Cărțile lui Cristea: „Lumea loteriilor – retrospectiva loteriilor europene și mondiale”, Meteor Press (2015), „Politici comerciale strategice în țările dezvoltate”, Meteor Press (2015), „Istoria loteriei în România”, Meteor Press (2015), „Politici comerciale strategice în țările dezvoltate”, Meteor Press (2015), „Particularitățile tranzacțiilor transfrontaliere”, Rawex Coms apoi Sedcom Libris, (2015).

7. Ștefan Rădulescu, om de afaceri: 5 cărți

Fostul partener de afaceri al lui Gelu Tofan, Rădulescu a fost condamnat, apoi achitat pentru delapidarea firmei Tofan Trans a lui Tofan. Rădulescu a fost acuzat de Tofan și că a pus la cale o bătaie primită de Tofan în 2005, cu ranga în plină stradă, însă a fost achitat. Pentru bătaie a fost condamnat doar o altă persoană, care a murit în mod suspect în penitenciar, conform lui Gelu Tofan. În 2012, Rădulescu a fost condamnat în alt dosar, pentru delapidarea fabricii de mobilă Mobins, primind 5 ani de închisoare.

De când stă în închisoare, Ștefan Rădulescu a scris sau se pregătește să publice: „Multiculturalitatea în turism – studiu de caz America”, Editura CD Press (2014), „Arbitrajul electronic”, Editura Nouă (2014), „Securitatea națională în era globalizării”, Editura Nouă (2015), „China și Japonia în economia mondială”, Editura Nouă (2015), „Eficiența politicii fiscale a SUA și UE în combaterea efectelor crizei economice”, Editura Nouă, 2015.

8. Dan Voiculescu, om de afaceri: 5 cărți

Profesor doctor în economie și autor de cărți și înainte de a fi condamnat la închisoare, fondatorul grupului media Antena și al Partidului Conservator scrie masiv din detenție. El a fost condamnat la 10 ani de închisoare în 2014, în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, fiind acuzat de spălare de bani în urma căreia s-a produs un prejudiciu de 60 de milioane de euro statului.

În detenție, Voiculescu a scris sau se pregătește să publice: „Dezvoltare economică durabilă”, Editura Monitorul Oficial (2014, prefață de profesor Ovidiu Rujan, ASE), „Economia românescă – realități și perspective de dezvoltare”, Editura Bibliotheca, Târgoviște (2015, prefață de Ilie Șerbănescu), „Omenirea, încotro?”,  Editura Niculescu (2014, prefață de Corina Voiculescu, fiica sa), „Investițiile străine directe – vector al dezvoltării economice”, Editura Niculescu, (2015), „A patra cale”, Editura Bibliotheca, Târgoviște, (2015).

9. Gheorghe Mencinicopschi, doctor biolog: 4 cărți

Profesor universitar doctor în biologie, Mencinicopschi a fost directorul Institutului de Cercetări Alimentare. În 2014, a fost condamnat la 8 ani de închisoare în dosarul lui Dan Voiculescu privind privatizarea ICA, pentru complicitate la infracțiunea de stabilire a unei valori diminuate față de valoarea comercială reală a institutului, abuz în serviciu și fals în înscrisuri.

Autor al mai multor cărți despre alimentație, „Menci” a scris în închisoare patru cărți, publicate la Editura Medicală: „Alimentația și patogeneza bolilor cardiovasculare” (2015), „Cerealele glutenice și boala celiacă sau Când grâul poate să ne îmbolnăvească” (2015), „Carențe nutriționale și bolile cronice” (2015), „Bolile informaționale – patogeneză genetico-epigenică” (2015).

10. Cornel Penescu, om de afaceri: 4 cărți

Fostul patron al echipei FC Argeș, patronul lanțului de magazine PIC, controlează și Argeș TV prin fiul său. Penescu a fost condamnat în 7 dosare penale și stă închis din 2013, primind pedeapsa cea mai grea, de 5 ani de închisoare. Dosarele lui Penescu cuprind o șpagă dată arbitrilor din Liga I, corupție cu fonduri europene în dosarul Zeus al fostului președinte al CJ Argeș, Constantin Nicolescu (PSD) și mita dată primarului Craiovei Antonie Solomon.

Cărțile lui Penescu, scrise în detenție, acoperă domeniul jurnalismului și sunt publicate la Editura Sitech din Craiova: „Managementul mass-media. Ședința de redacție în presa locală” (2014), „Comunicarea în spațiul public – Relația dintre jurnaliști și specialiștii în relații publice” (2015), „Presa online din Argeș – pași timizi către o presă a viitorului” (2015), „Jurnalismul de investigație și particularitățile sale în presa locală românească” (2015).

11. Dragoș Virgiliu Oprea, condamnat pentru viol: 4 cărți

Condamnat pentru viol, în 2013, la 7 ani de închisoare. Conform Cancan, Oprea și-a violat fosta iubită într-un apartament din București și a forțat-o să pozeze în ipostaze porno, amenințând-o că va publica pozele. La fel ar fi procedat și cu a doua victimă, unei a treia fete instanța neadmițându-i plângerea de viol, pentru că a înregistrat-o prea târziu. Prima instanță l-a pus pe Oprea să plătească celor două fete despăgubiri totale de 476.000 de lei, însă Tribunalul București a redus drastic despăgubirile: o fată a primit 6.000 de lei, iar cealaltă 5.500 de lei.

Cărțile lui Oprea, publicate la Editura Sitech din Craiova: „Evaziunea fiscală în România” (2014), „Impactul auditului intern asupra activității economico-financiare în sectorul public” (2014), „Analiza indicatorilor gestiunii financiare” (2015), „Studiu privind evoluția veniturilor bugetului de stat al României” (2014).

12. Constantin Tiberiu (Tibi) Pătru, jurnalist: 4 cărți

Fost ziarist din Craiova și patron de publicație, Tibi Pătru a fost condamnat la 5 ani de închisoare în 2013, pentru înșelăciune, fals și spălare de bani, în cazul unei achiziții fictive de echipamente tipografice. El fusese trimis în judecată din 2006. Înainte să fie condamnat, Pătru a mai scris 3 cărți.

A scris sau se pregătește să publice 4 cărți, toate la Editura Sitech din Craiova: „Povestea presei”, (2014), „Politici și influențe în arealul oltenesc – studiu de personalitate al politicianului istoriei recente” (2014), „Evoluție tehnologică și involuție deontologică în televiziune – studiu introductiv în comunicarea vizuală a ultimului sfert de veac” (2015), „A patra putere și impactul ei asupra democrației din România postdecembristă – ultimii boemi” (2015).

13. Gheorghe (Gică) Popescu, fotbalist, om de afaceri: 4 cărți

Fostul căpitan al Naționalei de fotbal a României a scris 4 cărți în închisoare, toate despre sport și fotbal. În 2014, a fost condamnat la 3 ani și o lună de închisoare, în Dosarul Transferurilor, pentru spălare de bani și evaziune fiscală, el lucrând pentru firma de impresariat a fraților Becali, condamnați și ei în același dosar. Ancheta a vizat efectuarea de tranzacții ilegale la transferurile unor fotbaliști către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

Cărțile lui Gică Popescu au fost publicate la Editura Fundația Scrisul Românesc din Craiova: „Fotbal pentru viitori fotbaliști profesioniști” (2014), „Considerații privind optimizarea strategiei de promovare a jocului de fotbal la nivel școlar” (2014), „Personalitatea sportivului” (2014), „Abordări teoretice și practico-metodice ale predării jocului de fotbal în centrele de copii și juniori din perspectivă interdisciplinară” (2014).

14. Dumitru Rebegea, judecător: 4 cărți

Fost șef al secției Penale a Tribunalului Prahova, judecătorul Rebegea a fost condamnat în 2013 la 5 ani și 6 luni de închisoare, pentru luare de mită și favorizarea infractorului. Procurorii DNA l-au acuzat că a luat mai multe șpăgi prin intermediul iubitei sale, avocată, care îl alinta „Marinuș de Pluș”, conform stenogramelor din dosar, citate de EVZ. Rebegea a luat șpagă 25.000 de euro să-l scoată din arest preventiv pe interlopul ploieștean „Austrianu”, conform DNA, precum și 20.000 de euro de la liderul clanului Ghenosu, pentru a-l lăsa în libertate, conform motivării instanței, citate de EVZ.

Cărțile judecătorului Rebegea au fost sau sunt în curs de publicare la Editura Bibliotheca din Târgoviște: „Acțiunea civilă în procesul penal” (2014), „Judecătorul de supraveghere a privării de libertate” (2015), „Măsurile preventive în procesul penal” (2015), „Revizuirea în dreptul procesual penal român” (2015).

15. Remus Virgil Baciu, vicepreședinte ANRP: 4 cărți

Fost vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) și avocat, Remus Baciu a fost condamnat în 2014 la 5 ani de închisoare, pentru trafic de influență, după ce a fost prins luând mită aproape 100.000 de euro, în flagrant, pentru urgentarea restituirii unui imobil. Baciu, 37 de ani, este doctor în științe juridice, absolvent al Facultății de Drept a Universității București. Baciu a lucrat de-a lungul timpului atât cu administrația PSD, cât și cu PNL și PDL: a fost consilier personal al ministrului Sănătății Daniela Bartoș, consilier la cancelaria premierului Adrian Năstase, apoi a devenit secretar de stat pentru aplicarea legilor despăgubirilor, în guvernele Năstase și Tăriceanu. În 2005 a fost numit de Tăriceanu vicepreședinte la ANRP, funcție pe care a ocupat-o până în 2014, lucrând deci și sub guvernul PDL.

Cărțile lui Baciu: „Dreptul afacerilor: teste-grilă și spețe: partea generală” (Editura Universul Juridic, 2014), „O perspectivă juridică asupra datoriilor suverane” (Editura Sitech, 2015), „INCOTERMS 2010 Drepturile și obligațiile părților” (Editura Universul Juridic, 2015), „Dreptul și noile provocări globale” (Editura Sitech, 2015).

16. Dan Păsat, deputat: 3 cărți

Fost deputat PDL de Giurgiu, Păsat a fost condamnat la 3 ani de închisoare în 2013, pentru șantaj și corupție. El a făcut presiuni fizice și psihice asupra reprezentanților unor firme și asupra unor primari, pentru a ceda lucrări publice către firma controlată de el, Prod Invest. Păsat a obținut foloase necuvenite de 1,8 milioane de lei, conform DNA.

Cărțile lui Păsat, scrise în detenție: „Aspecte teoretice și de practică judiciară privind infracțiunile de corupție” (Editura BREN, București, 2014), „Criminalitatea informatică” (Editura Sitech, Craiova, 2014), „Corupția ca fenomen și înfăptuirea justiției” (Editura Sitech, Craiova, 2015).

Pe 19 iunie 2015, lui Dan Păsat i-a fost admisă cererea de liberare condiționată din Penitenciarul Găești, urmând ca sentința definitivă să fie dată de Judecătoria Găești pe 23 iulie.

17. Maximilian Bălășescu, procuror: 3 cărți

Fost procuror la Parchetul Tribunalului Ilfov, Max Bălășescu a fost condamnat în 2013 la 5 ani de închisoare pentru luare de mită. Alte două persoane care intermediau șpaga au fost prinse de procurorii DNA cu 100.000 de euro, pentru Bălășescu. Șpaga urma să fie primită în ancheta vrăjitoarelor Vanessa și Melissa, care o păcăliseră pe Oana Zăvoranu. ANI l-a acuzat de asemenea pe Bălășescu că nu poate justifica 37.000 de euro din avere.

Cărțile fostului procuror Bălășescu, scrise în detenție și publicate la Editura Hamangiu din București: „Criminalitatea organizată sau pluralitatea constituită de infractori în reglementarea legislației penale anterioare și a Noului Cod penal” (2014), „Reabilitarea – Cauza care înlătură consecințele condamnării în reglementarea noului Cod penal” (2015), „Liberarea condiționată în reglementarea noului Cod penal și a Legii nr. 254/2013″ (2015).

În martie 2015, Bălășescu a fost liberat condiționat prin decizia Tribunalului Ilfov.

18. Sorin Roșca Stănescu, senator și jurnalist: 3 cărți

Fostul patron al ziarului Ziua și fost senator PNL, SRS a fost condamnat în 2014 la 2 ani și 4 luni de închisoare, în dosarul Rompetrol-Patriciu, privind manipularea pieței de bursă, pentru utilizarea de informații privilegiate pe bursă și pentru constituire de grup infracțional organizat. În prima zi de listare la bursă a Rompetrol, SRS a beneficiat de informații privilegiate privind acțiunile Rompetrol, de la Dinu Patriciu.

Fostul ziarist și-a publicat cărțile din închisoare la Editura BREN din București: „Analiza vieții politice din România 2014-2015″ (2015), „Un sfert de secol de presă postcomunistă” (2015), „Criza financiară a presei scrise în România” (2015).

În mai 2015, Judecătoria Sectorului 4 București a aprobat liberarea condiționată a lui Sorin Roșca Stănescu din Penitenciarul Jilava, decizia fiind menținută definitiv de Tribunalul Ilfov, pe 25 iunie. Avocații lui SRS au invocat cele trei „lucrări științifice” în fața judecătorului, pentru a demonstra reabilitarea fostului jurnalist.

19. Antonie Solomon, primar, senator PP-DD: 3 cărți

Fostul primar al Craiovei din partea PDL, apoi senator PP-DD, Antonie Solomon a fost condamnat în 2013 la 3 ani de închisoare, pentru luare de mită. El a luat 50.000 de euro de la Cornel Penescu, patronul argeșean al lanțului de magazine PIC.

În detenție, Solomon și-a publicat cărțile la Editura Sitech din Craiova: „Considerații privind comerțul exterior al României în a doua jumătate a secolului XX (2014), „Principii europene în administrația publică” (2014), „Politica comercială a României ca țară membră a Uniunii Europene (2014).

La ieșirea din închisoare, în decembrie 2014, când a fost liberat condiționat, Antonie Solomon a declarat ironic că a scris două cărți în detenție: „Un scorpion în lumea viperelor” și „Primăria – dragostea și pacostea vieții mele”.

20. Sorin Apostu, primar: 3 cărți

Fostul primar PDL al Clujului a fost condamnat definitiv în 2014, la 4 ani și 6 luni de închisoare pentru luare de mită. Procurorii DNA arătau că Sorin Apostu a obținut mită sau foloase necuvenite de 545.717 lei, echivalentul a 127.052 de euro. Potrivit DNA, banii proveneau de la reprezentanții unor firme care aveau contracte cu primăria Cluj-Napoca sau cu regii aflate în subordinea Consiliului local Cluj-Napoca. În activitățile de corupție ale lui Apostu a fost implicată și soția sa, Monica Apostu, avocat la Cluj, banii de mită fiind primiți prin intermediul biroului ei de avocatură, sub formă de contracte fictive de consultanță.

Absolvent de medicină veterinară la București și doctor în „tehnologia și expertiza alimentelor”, Apostu era profesor universitar de microbiologia produselor alimentare, boli transmisibile prin alimente la om și managementul siguranței alimentare, înainte de a intra în pușcărie, când de altfel a și scris trei cărți.

Cărțile sale scrise în detenție și apărute la Editura Risoprint din Cluj: „Controlul calității cărnii și produselor din carne” (2014), „Controlul calității peștelui, batracienilor și a fructelor de mare” (2015), „Norme de igienă în unitățile de alimentație” (2015).

21. Bogdan Popovici, om de afaceri: 3 cărți

Om de afaceri care controla firmele prin care s-au încasat banii strânși în concursul-paravan „Trofeul Calității”, folosiți ulterior la finanțare campaniei electorale a lui Adrian Năstase. Popovici, un apropiat al fostului premier și membru al CFSN, conform DNA, a plimbat banii prin firmele sale, printre care Media On și Forum Invest, pentru a le pierde urma. Prejudiciul total în acest dosar, în care a fost condamnat și Adrian Năstase, s-a ridicat la aproape 70 de miliarde de lei vechi. Popovici a fost condamnat în 2012 la 6 ani de închisoare pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, spălare de bani și fals în înscrisuri, toate în formă continuată.

În închisoare, Popovici a publicat sau a anunțat că publică trei cărți, toate la Editura Sitech din Craiova: „Viziune 2020: oportunități de business în țările Consiliului de Cooperare al Golfului (GCC) – apă, hrană, securitate alimentară” (2015), „Dubai 2020 – excepționalismul pieței imobiliare, model și motor de dezvoltare” (2015), „2025 – organizarea evenimentelor economice – modele” (2015).

22. Eugen Brădean, director la Hidroelectrica: 3 cărți

Membru în Directoratul Hidroelectrica și director de trading, Brădean a fost condamnat în 2014 la 3 ani de închisoare pentru complicitate la luare și dare de mită. Procurorii DNA arată, în rechizitoriul trimis instanței, că în luna octombrie Ioan Mihăilă, în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica și consilier al ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niță, a promis suma de 1.400.000 de euro unui alt membru din același consiliu (denunțătorul în cauză, Remus Vulpescu), pentru ca acesta din urmă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea unui contract bilateral pentru o perioadă de patru ani, prin care Hidroelectrica să vândă o cantitate de 7.012.800 MWh energie electrică societății comerciale Energon Power & Gas SRL Cluj. Promisiunea de mită s-a făcut prin intermediul lui Eugen Brădean, el urmând să și avizeze contractul respectiv.

Cărțile scrise de Brădean în închisoare, publicate la Editura Sitech, Craiova: „Vectorii economici ai României în următorul deceniu” (2014), „Vectorii economici ai României în următorii 20 de ani” (2014), „Rolul instituțiilor financiare în stabilitatea economică a unei țări” (2015).

În iunie 2015, Judecătoria Găești i-a aprobat liberarea condiționată din Penitenciarul Găești lui Brădean, o decizie definitivă urmând să fie luată pe 30 iulie.

23. Marius Bogdan Diaconescu, judecător: 3 cărți

Fost judecător la Tribunalul Dolj, Diaconescu a fost condamnat în 2014 la 4 ani și 6 luni de închisoare pentru luare de mită. El a primit 15.000 de euro șpagă de la trei persoane judecate pentru înșelăciune, pentru a le aplica pedepse mai blânde și a le judeca în stare de libertate. Judecătorul le-a scăzut pedepsele de la 5 la 4 ani de închisoare.

Cărțile judecătorului, publicate la Editura Sitech din Craiova, după ce inițial una a fost publicată și la Editura Hoffman din Caracal, care nu este acreditată CNCSIS, deci nu este luată în considerare la liberarea condiționată: „Amnistia și grațierea în dreptul penal românesc” (2014), „Dreptul la apărare și mijloacele de probă în procesul penal” (2015), „Participanții în procesul penal” (2014).

24. Adrian Ienea, medic: 3 cărți

Medic din Brașov, angajat la Casa de Pensii Sibiu, la biroul de expertiză medicală, Ienea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare în 2014, pentru luare de mită. Ienea ar fi luat șpagă între 50 și 300 de lei de la peste 150 de persoane, conform procurorilor citați de presa locală. În final, instanța a decis să-i confiște lui Ienea doar „600 lei, 300 euro, o pungă de cafea și o ciocolată”.

Cărțile scrise de medic, apărute la Editura Etna din București: „Totul despre concedii medicale și alte indemnizații de asigurări sociale de sănătate” (2014), „ECG redusă la esență” (2014), „Elemente de demografie și sănătate publică” (2015).

În mai 2015 Judecătoria Deva i-a aprobat liberarea condiționată.

25. Valerian Nica, director Parcul Industrial Ploiești: 3 cărți

Valerian Nica, fost Sfârloagă, a fost condamnat în 2011 la 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, după ce în perioada 2004 – 2005 a vândut în mod ilegal către o societate comercială din Ploiești un teren cu suprafața de 28,6 hectare, la un preț subevaluat, prejudiciind parcul industrial cu 1.980.000 de euro. Terenul a fost cumpărat pe 17 martie 2005, iar a doua zi, pe 18 martie 2005, o parte din terenul respectiv a fost vândut altei firme la un preț mult mai mare. Afacerea a atras atenția Curții de Conturi, care a sesizat DNA în acest caz. Ar fi vorba de firma Baumaister, conform presei locale.

Cât a stat în închisoare, doar în 2014 a scris trei cărți: „Monografia orașului Câmpina” (Editura Mega, Cluj, 2014), „Trovanții, între mit și realitate” (Editura Estfalia, București, 2014), „Comunicarea în instituțiile publice – metode moderne și strategii” (Editura Estfalia, București, 2014).

Nica a fost liberat condiționat în ianuarie 2015.

26. Gilio Roza, om de afaceri: 3 cărți

Omul de afaceri face parte din grupul Loteria, alături de Copos și Nicolae Cristea, scriitori prolifici și ei, din spatele gratiilor. Fost director economic la Ana Electronic și vicepreședinte al CA al Ana Group, firmele controlate de Copos, Gilio Roza a fost și el condamnat în 2014 la 4 ani de închisoare în acest dosar. El a ajutat firmele lui Gheorghe Copos în contractele cu Loteria Română, prin care s-au închiriat cele 38 de spații de la Copos.

Cărțile sale, publicate din închisoare la Editura Meteor Press din București: „Promovarea produselor și serviciilor bancare și politica de distribuție a acestora” (2015), „Controverse actuale privind tratamentul fiscal al fuziunii prin absorbție” (2015), „Metode și indicatori de bază în analiza financiară” (2015).

27. Florentin Scalețchi, activist: 3 cărți

Președinte al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO), Scalețchi a fost condamnat la 6 ani de închisoare în 2013, pentru luare de mită. El a luat 24.000 de dolari pentru a influența magistrați de la ICCJ. Fost căpitan de navă pe vremea lui Ceaușescu, a vrut să fugă cu un mineralier din țară și a fost condamnat la moarte, însă a scăpat doar cu pușcărie, executând aproape 5 ani înainte de 1989.

În detenție, în perioada monitorizată de gândul, Scalețchi a scris trei cărți publicate la Editura BREN din București: „Protecția juridică a drepturilor omului” (2014), „Societatea civilă din România (2014), „Jertfele uitării” (2014).

Anterior, în 2013, Scalețchi a mai scris 2 cărți, tot din pușcărie.

Scalețchi a fost eliberat din Penitenciarul Găești, în septembrie 2014, după doar un an și jumătate de detenție, după ce s-a judecat îndelung pentru a i se recunoaște și scădea din pedeapsă timpul petrecut în închisoare înainte de 1989.

28. Ștefan Cătălin Bănică, polițist: 3 cărți

Fost ofițer de poliție judiciară la IPJ Dolj, Serviciul de Investigare a Fraudelor, Bănică a fost condamnat în 2014 la 3 ani și 4 luni, pentru luare de mită, trafic de influență și fals. El a luat șpagă 1.000 de euro de la un grec care avea o afacere cu „păcănele” în Craiova, apoi a luat 1.000 de lei lunar de la alți doi afaceriști care aveau „păcănele”, timp de trei ani, între 2006 și 2008, conform DNA. Polițistul Bănică nu s-a limitat la a lua mită, ci și-a instalat propriile „păcănele” aduse din Italia în incintele unor firme din Slatina, Craiova și Drobeta Turnu Severin, câștigând 12.000 lei pe lună, conform DNA. Totalul foloaselor necuvenite constatate de procurori se ridică la 170.000 de lei.

În închisoare, Bănică a publicat trei cărți la Editura Sitech din Craiova: „Contractul administrativ” (2015), „Procedura încheierii și executării contractelor administrative” (2015), „Contenciosul administrativ” (2015).

29. Adrian Năstase, prim-ministru: 2 cărți

Fostul prim-ministru este un scriitor consacrat, atât în libertate cât și în închisoare, de unde a mai scris atunci când a executat pedeapsa primită în dosarul „Trofeul Calității”. În perioada monitorizată de gândul, 2014-2015, Adrian Năstase a stat în pușcărie 9 luni, după ce a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru șantaj și luare de mită, în dosarul „Zambaccian”. Judecătorii i-au aplicat un spor de pedeapsă de 6 luni și i-au contopit pedepsele din cele două dosare, astfel că fostul premier a putut părăsi închisoarea relativ repede în raport cu pedeapsa primită, în august 2014.

În dosarul „Zambaccian”, soția sa Dana Năstase a primit 3 ani cu suspendare. Adrian Năstase a fost acuzat de procurorii DNA în acest caz că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier, a primit, în mod direct și prin intermediul soției sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China și cheltuielile aferente acestor importuri, precum și contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu și din București.

Lucrările scrise de Năstase cât a stat în pușcărie în 2014: „Cele două Românii” (Editura Niculescu, 2014, prefață de Bogdan Teodorescu, consultant PSD), „Imunitatea parlamentară în România și în Europa” (articol de opinie publicat în Revista Română de Drept European nr. 2/2014, în luna august 2014. Directorul acestei publicații acreditate CNCSIS este Andrei Popescu, judecător la Tribunalul Curții Europene de Justiție din Luxemburg, fost secretar de stat la Ministerul Integrării Europene pe vremea lui Năstase și director în Consiliul Legislativ).

30. Nicolae Mischie, fost baron PSD: 2 cărți

Fost președinte PSD al Consiliului Județean Gorj, fostul „baron” Mischie a fost condamnat în 2013 la 4 ani de închisoare pentru trafic de influență și luare de mită. În calitate de președinte al Consiliului Județean Gorj, i-a cerut omului de afaceri Clement Mocanu să îi renoveze vila din Târgu Jiu, moștenită de la o mătușă, în schimbul facilitării accesului acestuia la o serie de contracte cu unitățile din minerit și energie din județ. Mocanu s-a autodenunțat în 2004. Mischie mai avea o condamnare pentru o armă adusă în țară din Elveția, fără să o declare la vamă.

Nicolae Mischie a scris două cărți în închisoare, publicate la Editura Academia Brâncuși din Târgu Jiu. Una este prefațată de profesorul doctor în geografie Marin Cârciumaru, de la Universitatea Valahia din Târgoviște: „Construcția europeană și creștinătatea” (2014, prefață de Cârciumaru, care conduce doctorate în istorie) și „Godinești – file de istorie (monografie)” (2014).

În iunie 2014, Nicolae Mischie a fost liberat condiționat.

CITEȘTE AICI CINE SUNT CEILALȚI 43 DE CONDAMNAȚI CARE AU SCRIS CĂRȚI DIN SPATELE GRATIILOR.

Autor