Acesta va fi primul copil al cuplului Jean Dujardin – Nathalie Péchalat. Actorul și patinatoarea Nathalie Péchalat, în vârstă de 31 de ani, au o relație care a început în urmă cu un an.
Starul francez, în vârstă de 43 de ani, are deja doi fii – Simon, în vârstă de 13 ani, și Jules, în vârstă de 14 ani, cu prima lui soție, Gaelle Dujardin, de care a divorțat în 2003.
În 2003, Jean Dujardin a început o relație cu Alexandra Lamy, partenera lui din serialul de comedie „Un gars, une fille”. Cei doi s-au căsătorit în iulie 2009, dar s-au despărțit în noiembrie 2013.
Deși este un actor celebru în Franța, Jean Dujardin a devenit cunoscut pe plan mondial abia după ce a interpretat personajul George Valentin în filmul mut „Artistul”, regizat în 2011 de Michel Hazanavicius.
Acel rol i-a adus în anul următor premiul Oscar pentru cel mai bun actor și l-a ajutat să se afirme în câteva filme regizate de cineaști celebri de la Hollywood – „Lupul de pe Wall Street/ The Wolf of Wall Street” (2013), de Martin Scorsese, și „Eroii monumentelor/ The Monuments Men” (2014), de George Clooney.
Nathalie Péchalat a câștigat alături de partenerul ei Fabian Bourzat două medalii de bronz la Campionatele Mondiale de patinaj artistic (2012 și 2014), două medalii de aur la Campionatele Europene (2011 și 2012) și cinci titluri la Campionatele naționale ale Franței (2009, 2011, 2012, 2013 și 2014) în proba de dans. Cei doi sportivi francezi au obținut și un loc patru la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci.