România, țară frumoasă, mulți oameni jegoși

Mulți? Cât de mulți? Greu de spus, dar suficient de mulți cât să le simți prezența. Lasă în urma lor o dâră fetidă care-ți mută nasul. Tragi adânc în nări aerul tare al Bucegilor și te îneci cu damful sectorului 7 din București. Acum, de când le-au făcut șosea până în vârful muntelui, vin în valuri, aducând cu ei tot arsenalul de fața blocului. Jnepenii sunt în miezul verii adevărați pomi de Crăciun: peturi de plastic și doze de bere ca niște lumânări colorate, pamperși ca niște globuri pline de parfumul tare al copilăriei, tampoane zburdalnice. Căprițe negre (de la solar) pe tocuri și în sandale ronțăie semințe la aer curat.

Capitala refluează în weekend ca o hazna plină – spre munte, spre mare, în pădure la Băneasa. E valabil pentru toate orașele patriei: aruncatul gunoaielor la întâmplare nu este un specific al Regatului, puteți verifica în cea mai apropiată poiană din jurul dvs. Și nu este nici măcar un specific românesc: am văzut, de pildă, în India același obicei de a te ușura unde mănânci. Iată un semn clar de înapoiere și de lipsă de civilizație: cu cât mergi mai la vest, cu atât pare mai pronunțat efortul oamenilor de a face curat și frumos în jurul lor.

Înjurăm autoritățile că nu-și fac treaba (și nu și-o fac), dar adevărul e că, la rândul lor, mulți dintre cei care înjură își fac treaba pe unde îi scapă. Ehei, să fi pus ei coșuri de gunoi în vârf de munte sau în mijlocul pădurii Băneasa, altfel ar fi stat lucrurile! Chiar așa? Chiar nu putem să ne luăm mizeria într-o pungă și s-o aruncăm la prima pubelă găsită în cale? Portbagajul nostru, plin la venire, nu poate suporta aceleași peturi și doze goale de bere la plecare?

În aceste condiții, nu e de mirare că românii, atât de toleranți la mizeria din jur, au devenit extrem de permisivi la mizeria morală, la limbajul de mahala, la furt, la agresivitate, la impostură și la corupție. Dar pentru că românul nu știe decât de frică, și educația civică se învață la fața locului. De pildă, cum ar fi să o vedem amendată drastic pe domnișoara biciclistă care și-a aruncat grațios sticla goală de apă fix în mijlocul străzii, deși avea un coș de gunoi în față? Dar pe tinerii care fac covor de semințe în jurul băncilor din parc? Ca să nu mai vorbim de cei care aruncă sacii de moloz de la construcții pe marginea drumurilor, de maneliștii grătarelor din pădurile patriei și de iubitorii de câini fără făraș și măturică. Nu putem lăsa totul doar pe seama celor șapte ani de acasă. Vi se par fapte minore? Altele sunt adevăratele probleme ale țării? Mai gândiți-vă. Adevărul este că, de la o anumită vârstă, micile mizerii ne afectează mai tare decât marile probleme de sistem. Jegul din jurul nostru ne otrăvește viața și ne alungă încet-încet în țări mai curate.

Citeam undeva de o întâmplare petrecută recent la Constanța, unde au ajuns mai mulți pușcași marini, detașați să „apere” flancul estic al NATO. Neavând probabil ce face în așteptarea marii confruntări cu Putin, americanii s-au pus pe strâns gunoiul dintr-un parc, sub privirile admirative ale localnicilor. Neavând știință probabil de principiul sacrosanct al Alianței („Toți pentru unul, unul pentru toți”), aceștia s-au limitat să chibițeze de pe margine. Unul n-a sărit să dea o mână de ajutor. Parcul era al tuturor și al nimănui, așa cum este, în realitate, și țara aceasta frumoasă.