Prima pagină » Puterea Gândului » Wimbledonul continuă pentru România

Wimbledonul continuă pentru România

Wimbledonul continuă pentru România
De câte ori am prilejul să vorbesc despre excelenta jucătoare Monica Niculescu, îmi îngădui s-o rog ceva din tot sufletul: să alterneze neortodoxa ei lovitură tăiată de forehand cu niște drepte „normale", cu priză închisă, liftate. De ce? Pentru că dacă nu face asta se întâmplă ce am văzut în meciul cu Timea Bacsinszky.

Nu e prima dată. Monica a mai câștigat clar primul set pentru ca la jumătatea celui de-al doilea să înceapă să piardă teren pas cu pas. Și asta din cauză că adversarele nu întâlnesc în circuit o dreaptă slais ca a ei, care, ca să fie returnată, cere un lift accentuat, cu genunchii foarte jos. O jucătoare valoroasă, cum e acum Bacsinszky, „învață” după un timp răspunsul la „feliile” Monicăi și atunci dreapta devine partea ei vulnerabilă, pe care Timea a pistonat-o dur, întorcând jocul în setul 2 și câștigându-l clar pe al treilea. Soluția ar fi alternarea de care vorbeam, care să nu-i permită  intrarea în ritm agresiv adversarei.

Altfel, Monica Niculescu rămâne o jucătoare spectaculoasă, mare luptătoare, cu un rever remarcabil, stopuri îndemânatice și voleuri aduse din jocul de dublu, unde se descurcă foarte bine. Optimi de finală la Wimbledon e o performanță care merită aplauze.  (Și nu „încurajări” în timpul desfășurării punctului, când Monica era gata să lovească, emise de niște imbecili care vorbeau românește, și pe care a trebuit să-i pună la punct cu un :„Terminați-vă!”).

Cum merită și Horia Tecău, și Florin Mergea, calificați în sferturile probei de dublu, alături de Rojer și Bopanna, în fața lui Hewitt-Kokkinakis și Mirnîi-Kubot. Horia a servit constant foarte bine, furnizându-i siguranță și încredere abilului la fileu Julien Rojer, iar Florin a „explodat”, cu mâna lui formidabilă, în lovituri decisive, în momente cheie – dreapta plesnită de el fără pregătire l-a forțat pe Kubot să greșească voleul, permițându-i apoi lui Bopanna să închidă meciul în tie-break-ul setului 4 cu serviciul.

Wimbledonul continuă pentru România. Să fim cu ochii și inima pe Horia și Florin!