Această descoperire — la care au contribuit mai multe universități australiene — va ajuta la cunoașterea unei perioade puțin studiate din istoria Universului.
Galaxia a fost detectată, într-o emisie de radiații care circula către Pământ, de telescopul performant SKA Pathfinder (ASKAP). Colectivul de cercetători, condus de James Allison, a folosit o metodă specială pentru a detecta modificările undelor radio provenite din centrul strălucitor al galaxiei PKS B1740-517, care se află în apropiere de constelația Ara (Altarului).
Emisia de radiații cu o vechime de 5 miliarde de ani era ‘marcată’ de hidrogenul gazos prin care a călătorit până pe Terra. Gazul absoarbe unele dintre radiații, generând slabe scăderi ale semnalului. ‘Acestea sunt mascate de zgomotul de fond la multe observatoare, dar al nostru le-a perceput cu claritate’, a explicat James Allison.
Tehnica absorbției va fi utilizată cu ASKAP pentru a găsi sute de galaxii situate la o distanță de până la 10 miliarde de ani lumină și pentru a determina cât hidrogen gazos conțin ele. Cu ajutorul acestor date, oamenii de știință vor putea înțelege de ce formarea stelelor, care este întreținută de hidrogenul gazos, a scăzut în Univers după punctul maxim atins în urmă cu 10 miliarde de ani, scrie Agerpres.