Prima pagină » Știri externe » Planul lui Putin pentru a reduce dependența Rusiei față de Occident

Planul lui Putin pentru a reduce dependența Rusiei față de Occident

Planul lui Putin pentru a reduce dependența Rusiei față de Occident
Rusia trebuie să implementeze de anul acesta propriul sistem de carduri bancare, pentru a opri dependența de bănci străine, afirmă președintele rus, Vladimir Putin, citat de site-ul agenției TASS.

„Actuala situație, în care majoritatea cetățenilor ruși folosesc carduri emise de sisteme bancare străine, trebuie corectată. Este anormal ca firme precum Visa și MasterCard să furnizeze servicii pentru 97 la sută dintre cetățenii ruși”, a afirmat Putin.

„Trebuie să lansăm de anul acesta propriul sistem de carduri bancare de plastic pentru cetățenii ruși”, a adăugat Putin într-o conferință de presă organizată în orașul rus Ufa, unde s-au desfășurat reuniunile organizației statelor emergente BRICS și Grupului de cooperare de la Shanghai.

„Sistemul va fi creat astfel încât să nu fie folosit doar în Rusia, ci și în străinătate”, a adăugat președintele Rusiei.

Vladimir Putin a subliniat că Rusia se va inspira din sistemele de plată implementate de țări precum Japonia și China.

„Sunt încrezător că se vor înregistra progrese în tranziția la propriul sistem bancar, Rusia are o piață imensă”, a declarat Putin.

Rusia este vizată de sancțiuni economice, financiare și diplomatice impuse de Occident în contextul crizei din Ucraina.
 

Citește și