„Președintele Obama s-a întors către mine și m-a întrebat: ‘Nu l-ai omorât pe Jon Snow, așa-i?'”. Ce răspuns a primit liderul de la Casa Albă

Publicat: 11/07/2015, 16:15

„În urmă cu trei săptămâni, fanul nostru numărul 1 – președintele SUA – și cu mine am avut ocazia să ne întâlnim”, a spus Nutter. „Președintele Obama s-a întors către mine, și-a pus o mână pe umărul meu și m-a întrebat: ‘Nu l-ai omorât pe Jon Snow, așa-i?’. I-am răspuns că acesta este foarte mort”, a declarat, vineri, regizorul, citat de huffingtonpost.com.

„Continui să-mi omori personajele preferate”, ar mai fi spus Obama, potrivit lui Nutter, citat de vox.com.

Actorul Kit Harington, interpretul personajului Jon Snow, a jucat în 41 de episoade ale serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones”.

În plus, realizatorii serialului au confirmat decesul lui Stannis Baratheon, personaj important în sezoanele II-V ale producției TV.

Cel de-al cincilea sezon al celebrului serial produs de HBO, premiat cu Emmy, Globul de Aur și Peabody, a debutat la postul de televiziune în aprilie și s-a încheiat pe 14 iunie.

Încă de la lansare, „Urzeala tronurilor” a devenit un fenomen global și cel mai iubit serial din istoria HBO. Anul trecut, serialul a fost cel mai căutat produs de televiziune de pe motorul de căutare Google și cel mai dezbătut serial pe conturile rețelei de socializare Facebook din Statele Unite.

Inspirat din seria de romane „Cântec de gheață și foc/ A Song of Ice and Fire”, de George R. R. Martin, serialul „Urzeala tronurilor” are o acțiune amplasată într-un regat fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice și elementele fantastice vin în completarea acțiunii din „Urzeala tronurilor”.

Scriitorul George R. R. Martin a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996. Planificată inițial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate și încă două aflate în stadiul de proiect. Romanele din această serie au fost traduse în peste 20 de limbi, inclusiv în română, și s-au vândut în peste 15 milioane de exemplare pe plan mondial.

Convenția Comic Con San Diego 2015 – cel mai mare salon dedicat creațiilor science fiction și benzilor desenate din SUA – se desfășoară anul acesta în perioada 9 – 12 iulie.

Prima ediție a Comic Con International San Diego a avut loc în 1970, iar evenimentul se bucură anual de participarea a peste 100.000 de fani ai genului, din programul acestuia făcând parte proiecții de filme bazate pe povești din benzi desenate, expoziții, precum și jocuri interactive.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Un bărbat de 45 de ani din Bucureşti şi-a infectat intenţionat iubita cu HIV. Individul...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Ies la lumină noi detalii în cazul accidentului din Suceava, în care au murit cinci...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Marea actriță a României s-a stins. Doamna noastră a tras cortina
Schimbări de ultimă oră anunțate de ANM. Fenomene ostile în România
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Utilizatorii de antidepresive ar putea renunța la tratament doar cu ajutorul medicului de familie
×