”Am încercat să fim cât se poate de nepopulari. Am distrus toate canoanele televiziunii din toată lumea făcând ceea ce face nu se face nicăieri în această meserie. Emisiunea și-a păstrat un public cu totul și cu totul remarcabil, un public înjurat, un public alungat, oameni despre care am vorbit de rău și oameni pe care nu i-am rugat să revină. Mi-am ocărât colegii… este adevărat că am avut dreptate, dovadă că au plecat cu toții de la B1 TV”, a declarat Banciu.
De asemenea, realizatorul TV l-a lăudat și pe patronul B1 TV, Sorin Oancea, spunând că niciun alt patron de la nicio altă televiziune nu ar fi ținut o emisiune ca a lui patru ani pe post. ”Este singura emisiune care nu s-a schimbat timp de patru ani față de alte emisiuni.M-am tot gândit dacă aș fi putut să fac emisiunea aceasta la alt post de televiziune. Niciodată, niciunde. Cine ar fi rezistat – ca patron – cu așa ceva? Un polițist m-a întrebat unde mă duc dacă voi fi dat afară de la B1 TV. Evident că nicăieri. Traian Băsescu, Klaus Iohannis sau Victor Ponta dacă ar suna pentru mine la televiziuni… nu m-ar angaja nimeni în momentul de față pentru că știu că îi pun pe toți cu botul pe labe”, a spus Banciu conform reportervirtual.ro.