Calendarul măsurilor pe care trebuie să le adopte Grecia în schimbul ajutorului internațional

Calendarul măsurilor pe care trebuie să le adopte Grecia în schimbul ajutorului internațional
Publicat: 13/07/2015, 15:22

Acordul politic trebuie să fie aprobat de Parlamentul elen, precum și de alte parlamente europene, înainte de a fi luată o decizie oficială pentru al treilea program de asistență financiară, relatează MarketWatch.

Liderii zonei euro au spus că Grecia va primi până la 86 de miliarde de euro, pe parcursul a trei ani, cu condiția ca Tsipras să respecte un calendar strict de măsuri, astfel:

Până pe 15 iulie

– Autoritățile elene trebuie să simplifice sistemul TVA și să extindă baza de aplicare a taxei, pentru creșterea veniturilor;

– Implementarea de măsuri pentru îmbunătățirea sustenabilității pe termen lung a sistemului de pensii, în cadrul unui program mai larg de reforme în domeniul pensiilor;

– Oficialii de la Atena să asigure independența totală a institutului de statistică ELSTAT;

Până pe 22 iulie

-Trebuie adoptat Codul de Procedură Civilă, care conține reforme majore pentru sistemul judiciar, menite să accelereze semnificativ procesele și să reducă cheltuielile;

– Implementarea Directivei UE referitoare la redresarea și închiderea băncilor, cu sprijinul Comisiei Europene

În plus, măsurile de reformă „trebuie întărite serios pentru a ține seama de înrăutățirea situației economice și fiscale a țării în ultimul an”, se arată în comunicatul liderilor zonei euro.

În acest scop, Grecia trebuie să:

– Adopte măsuri ambițioase de reformă în domeniul pensiilor;

– Adopte reforme ambițioase de piață, înclusiv în privința comerțului în zilele de duminică, programul de lucru în comerț, dreptul de proprietate asupra farmaciilor și reforme pentru brutării;

– Să continue privatizarea operatorului rețelei de electricitate (ADMIE);

– Să analizeze legislația muncii, inclusiv cea referitoare la organizarea grevelor, și ulterior să alinieze prevederile legale cu practicile europene și nu să revină la practicile anteriorare care nu sunt compatibile cu obiectivele promovării unei creșteri sustenabile;

– Să întărească sectorul financiar, în special prin eliminarea interferenței politice;

În plus, autoritățile elene trebuie să:

– Intensifice eforturile pentru privatizarea companiilor de stat. Activele de stat valoroase vor fi transferate unui fond independent, iar fondurile obținute din valorificarea acestora vor finanța plata datoriilor. Valoarea totală a fondului va fi de circa 50 de miliarde de euro, din care 25 de miliarde de euro vor fi folosite pentru recapitalizarea băncilor, aproximativ 12,5 miliarde de euro pentru reducerea ponderii datoriilor în PIB, iar 12,5 miliarde de euro pentru investiții în Grecia;

– Modernizarea sistemului administrativ pentru reducerea costurilor;

-Instituțiile internaționale creditoare vor avea dreptul să analizeze, la Atena, progresele înregistrate în aplicarea reformelor. Guvernul elen trebuie totodată să discute cu instituțiile creditoare noile texte legislative, înainte ca acestea să fie înaintate Parlamentului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună