„Toto și surorile lui”, de Alexander Nanau, a devenit primul documentar din istorie selectat în competiția Premiului LUX

Toto și surorile lui, de Alexander Nanau, a devenit primul documentar din istorie selectat în competiția Premiului LUX
Publicat: 14/07/2015, 17:57

„Toto și surorile lui”, în regia lui Alexander Nanau, se numără printre cele zece pelicule aflate în selecția pentru Premiul LUX. Astfel, producția a devenit primul documentar inclus printre producțiile finaliste, din istoria Premiului acordat de reprezentanții Parlamentului European.

Alături de el, pentru trofeu mai concurează „”45 Years”, de Andrew Haigh (Marea Britanie), „A Perfect Day”, de Fernando Leon de Aranoa (Spania), „Rams”, de Grimur Hakonarson (Islanda, Danemarca), „The Measure of a Man”, de Stephane Brize (Franța), „Mediterranea”, de Jonas Carpignano (Italia, Statele Unite ale Americii, Germania, Franța, Qatar), „Mustang”, de Deniz Gamze Erguven (Franța, Germania, Turcia, Qatar), „Son Of Saul”, de Laszlo Nemes (Ungaria), „The Lesson”, de Kristina Grozeva și Petar Valchanov (Bulgaria, Grecia) și „The High Sun”, de Dalibor Matanic (Croația, Slovenia, Serbia), potrivit luxprize.eu.

Cele zece filme vor fi prezentate în cele 28 de țări membre ale Uniunii Europene și vor fi subtitrate în cele 24 de limbi oficiale din UE. Dintre aceste producții, una va primi Premiul Lux, la sfârșitul anului, la Strasbourg. Filmul laureat va fi disponibil și pentru persoane cu dificultăți de vedere sau auz.

Premiul Lux a fost instituit în anul 2007, ca dovadă a implicării Parlamentului European în industria de film de pe continent.

În documentarul observațional „Toto și surorile lui/ Toto And His Sisters” (2014), Alexander Nanau prezintă cutremurătoarea poveste a unei familii din București. Totonel, în vârstă de 10 ani, și surorile lui trăiesc în condiții dure în cartierul Ferentari, așteptând ca mama lor să se întoarcă acasă din închisoare.

Filmul, o coproducție româno-maghiaro-germană, a avut premiera mondială la Festivalul de la San Sebastian, în luna septembrie 2014. A obținut mai multe premii internaționale, printre care și marele trofeu la Festivalul de Film Premiers Plans de la Angers. De asemenea, a fost recompensat cu premiul pentru cel pentru cel mai bun documentar internațional la Festivalul de la Zürich, dar a fost premiat și la Leipzig DOK Festival 2014.

Producția a mai primit distincția Silver Eye pentru cel mai bun documentar la Jihlava International Documentary Film Festival 2014.

Alexander Nanau s-a născut în România și a trăit în Germania o lungă perioadă de timp. Este absolvent al Academiei de Film și Televiziune din Berlin. A lucrat, în principal ca regizor secund, la mai multe producții de televiziune și filme, printre care „Taking Sides” în regia lui Istvan Szabo (2001). Din 2002 până în 2006, el a lucrat cu Petert Zadek la mai multe producții teatrale puse în scenă în Europa. Producția sa „Peer Gynt”, în regia lui Peter Zadek, a fost proiectată la festivaluri de film din Germania și Franța.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Un bărbat de 45 de ani din Bucureşti şi-a infectat intenţionat iubita cu HIV. Individul...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Ies la lumină noi detalii în cazul accidentului din Suceava, în care au murit cinci...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Teo Trandafir îl face praf pe Florin Salam: Regele României a murit!
Schimbări de ultimă oră anunțate de ANM. Fenomene ostile în România
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Utilizatorii de antidepresive ar putea renunța la tratament doar cu ajutorul medicului de familie
×