Percheziții în Capitală și 5 județe, la persoane care ar fi vândut medicamente ca droguri în Norvegia

Percheziții în Capitală și 5 județe, la persoane care ar fi vândut medicamente ca droguri în Norvegia
Publicat: 16/07/2015, 09:03

Surse judiciare au declarat că 14 percheziții au loc, joi dimineață, în București și județele Gorj, Mehedinți, Dolj, Cluj și Timiș, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în cumpărarea și vânzarea unor medicamente (din țară și străinătate – Serbia), respectiv xanax, rivotril, diazepam, ce conțin substanță activă (alprazolanum) – drog de risc.

Medicamentele au fost scoase din țară și vândute ca droguri în Norvegia.

Gruparea a acționat în perioada 2014 – 2015, fiind implicați distribuitori de medicamente, farmaciști și persoane care făceau trafic intern și internațional cu medicamente cu conținut stupefiant, fiind vorba despre sute de mii de comprimate. În acest fel membrii grupării au realizat beneficii financiare substanțiale, potrivit surselor citate.

Sursele judiciare au mai afirmat că în acest caz este vizat și un avocat de la Baroul Mehedinți, procurorii făcând o percheziție și la locuința acestuia. El este cercetat pentru aderare la grup infracțional și complicitate la trafic de droguri.
Avocatul este suspectat că intermedia vânzările de medicamente.

Un număr de 12 persoane vor fi duse la audieri la sediul DIICOT Gorj.

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Gorj au început urmărirea penală „in rem”, pentru trafic ilicit de droguri de risc, un bărbat cunoscut sub apelativul „George” fiind suspectat de comercializarea medicamentului xanax, ce are în componență substanță activă, ce se regăsește în tabelul III, el căutând potențiali beneficiari din județele Mehedinți și Gorj, mai arată sursele citate.

Medicamentul comercializat provine atât din România, cât și din Serbia și Bulgaria și era furnizat în cutii, cu sume cuprinse între 25 și 60 de lei pentru o cutie, în funcție de concentrația comprimatelor.

În 13 martie, s-a extins urmărirea penală în cauză, din probatoriul administrat stabilindu-se că activitatea infracțională este săvârșită de un grup infracțional structurat pe paliere, începând cu procurarea, distribuirea, vânzarea și transportul acestor medicamente din România în Norvegia, unde sunt vândute tot prin intermediul membrilor rețelei.

De asemenea, s-a stabilit că procurarea se face de la dealeri de medicamente, care le procură de la depozitele de medicamente din România, după care sunt distribuite la legături din Mehedinți și Gorj, care asigură finanțarea și apoi transportul în afara țării.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
O legendă a televiziunii s-a stins! A fost un actor cu un suflet extraordinar și...
Măsură nouă pentru șoferii care au probleme cu legea. A fost deja integrat și funcționează...
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
VIDEO. Iulia Vântur a atras toate privirile la Iifa Awards 2024: "Câtă eleganță emană prin...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Edgar Allan Poe, inventatorul povestirilor americane de groază. Creatorul detectivului care a inspirat mai târziu...