Dâmbovița – Marea Neagră, gheață la mal

Dâmbovița - Marea Neagră, gheață la mal
Publicat: 18/07/2015, 19:41
Actualizat: 20/07/2015, 09:19

Monica Niculescu, am mai spus-o, are niște lovituri remarcabile: un serviciu adesea foarte bun, un rever excepțional, printre cele mai bune din circuit, acuratețe în lob, scurtă, voleu. Cu ele a făcut un meci spectaculos în semifinala Bucharest Open, împotriva puternicei Sara Errani, cap de serie nr. 1, finalistă de Roland Garros, în aplauzele admirabililor spectatori veniți în cazanul încins al Arenei BNR ca s-o încurajeze. I-a pus lui Errani cel puțin zece scurte paralizante, și cu dreapta, și cu reverul, a făcut schimburi spectaculoase la fileu, a executat smeciuri impecabile. Majoritatea duelurilor pe rever, ea le-a câștigat.

De ce, totuși, a pierdut, după un prim set câștigat cu 7-5? Din pricina acestui fapt pe care n-o să-l pot înțelege neam: nu vrea să folosească pe forehand decât slaisul, e drept, lung și cu efect, dar fără a fi o lovitură cu care se poate face punct. Sau pasa, când un buldozer ca Errani vine peste tine la fileu. În plus, Monica fuge mult ca să dea cu reverul, înmulțește schimburile de mingi, și în acest fel consumul de energie crește – exact ce nu avea nevoie după cele trei meciuri precedente cu Ana Bogdan, Sorana Cârstea și Andreea Mitu, toate câștigate în obositoare trei seturi. Dacă ar fi folosit din când în când și un forehand normal, cu priză închisă (a făcut-o o singură dată, pasând-o bine pe Errani, deci se poate), șansele ei de a câștiga ar fi crescut mult. Așa, rămânem cu amintirea unor bijuterii de mare finețe pe care mâna Monicăi ni le-a oferit.

Deși Errani pleacă favorită în finala de mâine, eu merg pe mâinile Annei Schmiedlova, blonda care a arătat, nu numai în semifinala câștigată împotriva Polonei Hercog, un tenis aspru, plin de forță și solid psihic.

În schimb, meciul de Cupa Davis al lui Tecău și Mergea cu cei „dinainte învinși”, perechea slovacă Andrej Martin/Igor Zelenay, nu putem decât să încercăm să-l uităm cu totul. Vechea zicală, că valoarea unui dublu nu e dată de suma clasamentelor celor doi, s-a adeverit pe pielea naționalei României, condusă cu 2-1 înaintea ultimelor două, foarte grele, meciuri de simplu, Ungur cu Gombos și, mai ales, Copil cu Klizan.

În primul rând, faptul că Horia și Florin se întâlnesc de ani de zile de aceeași parte a fileului doar la meciurile naționalei (uneori, nici acolo), se vede. Lui Florin i-a lipsit Bopanna, iar lui Horia, Rojer. Nesincronizați, cu „frecvențe” diferite de joc, simțindu-se prea puțin unul pe celălalt, au fost „rupți în două” de solida echipă slovacă. Greoi, parcă „îngrășați” de vacanță, au comis destule erori neforțate la retur și serviciu. În plus, era limpede obișnuința căpătată pe iarbă de a termina punctele foarte repede, în vreme ce pe zgura lentă a Clubului Idu le-au venit „sâcâitor” de multe mingi înapoi de la Martin și Zelenay.

Un meci practic nepregătit, de jucători și staff-ul tehnic al lotului de Cupa Davis. Fără niște perioade de joc împreună, nu știu dacă are rost convocarea acestui dublu, cu toate că Tecău și Mergea sunt în Top 10 mondial.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce tactică folosesc rușii ca să cucerească pozițiile fortificate ale armatei ucrainene. „Apar pe neașteptate...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
„Dar de la Dumnezeu” Iulia Vântur a făcut anunțul pe internet, după ce s-a zvonit...
Anunț de ultimă oră făcut de meteorologi. Ce se întâmplă cu vremea în următoarele ore
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
Dieta cu 3 mese pe zi a Loredanei Groza. Alimentul POPULAR la care a renunțat...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro a publicat notele
Filmul tragediei de la Suceava! Mama Ancuței a prevestit tragedia: Nu veniți!
Imagini apocaliptice în Grecia, din cauza incediilor de vegetație! Zeci de mii de turisti au...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Volkswagen Passat de RECORD. Autonomia atinsă cu un singur plin – VIDEO
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
Vor fi identificați și urmăriți. Iohannis a semnat legea. E imposibil să mai scape de...
Medic de la Spitalul Fundeni, amenințări cu pistolul în trafic
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Un procuror și un polițist ar fi fost martori în momentul uciderii lui Sorin Anghel...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Semnele bolii Alzheimer ar putea fi ascunse în modul în care vorbim
×