Secretul ”Doamnei de fier”: cum își menținea tinerețea premierul britanic Margaret Thatcher

Secretul ''Doamnei de fier'': cum își menținea tinerețea premierul britanic Margaret Thatcher
Publicat: 19/07/2015, 16:39

Potrivit Daily Mail, Margaret Thatcher, fost premier britanic și fost lider al Partidului Conservator din Marea Britanie, apela la serviciile unei practiciene de origine indiană, în cabinetul căreia obișnuia să facă băi electrice, ce constau în ședințe de câteva minute într-o cadă plină cu apă, în care era administrat un curent electric de slabă intensitate (0,3 amperi), afirmă Gail Sheehy, a cărei biografie, intitulată „Daring: My Passages”, a apărut recent în Statele Unite.

Faptul că Margaret Thatcher folosea acest tratament bizar, despre care se spune că le ajută pe femei să își mențină un aspect fizic tineresc, a fost dezvăluit pentru prima dată într-un articol publicat de revista Vanity Fair în 1989.

Articolul spunea că acele băi electrice, care costau fiecare 600 de lire sterline, alături de alte tratamente, precum băi de nămol și aplicarea pe piele a unor uleiuri cu rol regenerator, relaxau sistemul nervos și eliberau corpul de „energiile blocate”.

Jurnalista Gail Sheehy a acordat un interviu pentru Huffington Post în care a vorbit despre aceste practici bizare: „Încercam să înțeleg cum de poate avea 60 de ani – se afla în cel de-al 10-lea an al ei în funcția de premier și arăta cu 20 de ani mai tânără”.

Jurnalista americană spune că a mers la rândul ei în cabinetul practicienei indiene pentru a testa pe propria piele efectele faimoaselor băi electrice.

Potrivit presei britanice, acea practiciană indiană se numea Veronique și avea cabinetul într-o reședință în stil victorian din vestul Londrei.

Fostul premier conservator Margaret Thatcher, care a decedat pe 8 aprilie 2013, la vârsta de 87 de ani, va rămâne pentru totdeauna „Doamna de Fier” care a remodelat Marea Britanie cu un liberalism economic intransigent și a restabilit prestigiul internațional al țării.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
Liceul în care un singur elev a luat examenul de Bacalaureat 2024
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ce avere are Serghei Mizil: Fiul fostului demnitar a dezvăluit adevărul despre proveniența banilor săi...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Alianţa lui Viktor Orban şi-a ales preşedintele pentru noul grup din Parlamentul European. Cine preia...
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
S-a dat interzis pentru cei cu telefoane mobile. Toți românii trebuie să înțeleagă
Fără BAC la facultate. Lista universităților
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Cum învingeau oamenii căldura înainte de aerul condiționat? Foloseau ventilatoare de mână, mergeau la film...
×