Dacă pe la începutul anilor democrației postrevoluționarea, pluripartidismul constituțional ne umpluse capul cu partide fără noimă, iată-ne, în sfârșit, după un sfert de veac, în fața unei alegeri doctrinare descumpănitor de simplă: STÂNGA sau DREAPTA?!
Aiurea, simplă! – o să spuneți. Și e drept: nimic nu mai e simplu; nimic nu mai are profil, consistență, istorie, drapel, culori, siglă și palmares. Totul a rămas o înșiruire de majuscule – PCR, CFSN, FSN, PD-FSN, PDSR, PDL, PNL, PNL ”93, PNL-AT, PNL Cerveni, PCD, PNȚ, PNȚCD, PNȚ Ciorbea, PSDR, PSD, PC, UNPR, PSR, ALDE -, care a bântuit și mai bântuie scena politică, ieșind, pe rând, la rampă, pentru ca, după câțiva ani de rateuri guvernamentale, să se piardă – parțial sau pe de-a-ntregul, în backstage.
Spuneam că azi, după 25 de ani de politică a verzalelor, ne aflăm, totuși, în fața a două opțiuni logice și clare: la STÂNGA – PCFDRESAFL, iar la DREAPTA, PCERDFLFAS.
Mai scurt, în fața a două meleuri politice de „tradiție” firavă, tot mai estompată, fără izvoare, în absența lecturilor „istorice” de la care se revendică vreunul, a unui melanj de idei fără paternitate certă, pe care le împrumută, cu forța, unii de la alții, a unui amestec de rătăciți, oportuniști, traseiști, ariviști și mulți alți băieți(ști) majori.
Ne crucim în fața unei mase amorfe de interese gregare, reprezentate de cvasitotalitatea „corpului” aleșilor, care, pur și simplu, abuzează Constituția, Justiția, economia, ba, chiar nația, în întregul ei, fără rușine și rețineri.
Mână în mână, an de an, toate aceste măști învârt maneaua politică, furându-și căciula unii altora, prăpădind, la un loc, ideea statului de drept, a politicii de bun simț, a mersului la vot, în țară sau aiurea, postura de alegător conștient și civilizat, de parlamentar onest, de guvernant, pur și simplu.
Ce să înțelegi dintr-un guvern cu 11 miniștri penali și un premier urmărit de procurorii DNA?! Cum să accepți că nația și-a trimis mii de reprezentanți în Parlament, la șefiile de CJ și în fruntea primăriilor, ca să le reprezinte interesele, iar astăzi văd că o treime dintre ei sunt în anchetă, urmăriți penal sau condamnați? Iar toți aceștia sunt în proporție de 98 la sută membrii celor două partide despre care vorbeam mai sus.
Se poate numi POLITICĂ o astfel de o pungășie generalizată?!
Eu spun că, până nu e prea târziu, până nu e grecește de târziu – iar exemple pe temă s-ar mai putea da -, cele două grupări amorfe de oameni și idei, care, de voie, de nevoie, trebuie să poarte un nume – să spunem PSD și PNL -, să-și intre în matca lor europeană, pe care cu toții ne-am dorit-o. Să-și trimită acasă corupții și vânduții, renunțând la a le mai fi avocați de conjunctură, întorcând Parlamentul României împotriva Justiției.
Să promoveze în funcții de conducere personalități oneste, cu știință de carte și cu darul vorbirii, cu atât mai puțin belicoase și arogante, oameni cinstiți și gata să facă politică în folosul țării, nu al propriilor buzunare.
Să nu gândească de azi pe mâine, ci în perspectivă, devenirea unei nații, renunțând la vrajbe mărunte, politicianiste, perverse care, mai devreme sau mai târziu, își vor sparge consecințele în capatele tuturor românilor.
Pe scurt, să pună careva ceasul deșteptător să sune mâine dimineață la capul acestor „politicieni”, de la stânga la dreapta!