Traian Băsescu amenință cu o carte de memorii

Publicat: 21/07/2015, 11:34
Actualizat: 03/08/2015, 21:31

„Am să vă dau eu să citiți cartea despre mine, atunci când o să o termin, și atunci veți afla adevărul. În scris și vorbit fac tot atâtea greșeli de limba română câte faceți și dvs. În liceu am avut profesori de gramatică excepționali, știu cum se despart cuvintele, știu cum se scrie m-am”, a spus fostul președinte duminică seară, într-o intervenție telefonică la un post de televiziune.

În emisiunea difuzată de B1 TV, Traian Băsescu a intervenit în direct, după ce, în platou, ziaristul Mihai Tatulici își prezentase o carte „ruptă din realitate”, dar cu personaje fictive. Cartea lui Tatulici, Distrugătorul Speranșa, pornește de la o serie de zvonuri și informații neconfirmate, o realitate literaturizată în care cititorii pot identifica cu ușurință personajele principale drept Tarian Băsescu, Elena Udrea sau Adriana Săftoiu. Băsescu a vrut să clarifice „informația” din cartea lui Tatulici potrivit căreia ar fi făcut o înțelegere la începutul mandatului cu Ion Iliescu.

„Nu există om politic care să îmi poată imputa că în cei 20 de ani de politică, dintre care 10 președinte, care să poată spune că am avut o înțelegere secretă cu vreun partid sau om politic. Toate înțelegerile pe care le-am făcut le-am făcut publice”, a declarat Băsescu.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Șoferii cu permis auto categoria B nu au voie, sub nicio formă. Legea interzice, fără...
Cocktailuri cu un conținut scăzut de carbohidrați. Sunt perfecte pentru zilele caniculare, fără a-ți sabota...
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform