Prima pagină » Magazin » Mircea Radu, atac dur la șefii din TVR: ”N-au nicio legătură cu acest domeniu”

Mircea Radu, atac dur la șefii din TVR: ”N-au nicio legătură cu acest domeniu”

Mircea Radu, atac dur la șefii din TVR: ''N-au nicio legătură cu acest domeniu''
Prezentatorul Jurnalului TVR, Mircea Radu, a reacționat după ce conturile televiziunii publice au fost blocate de ANAF, pentru datorii de 100 de milioane de euro la bugetul de stat.

Mircea Radu a precizat că ”era doar o chestiune de timp” până să se ajungă la acest deznodământ, spunând că e nevoie de o lege nouă și de profesioniști în conducere.

”Consiliul de Administrație este alcătuit din oameni puși politic, marea majoritate a lor fără nicio legatură cu munca în acest domeniu. De unde să știi ce să ceri dacă nici tu nu știi despre ce e vorba? Cum să conduci oameni dacă tu nu știi încotro merge drumul?”, s-a întrebat retoric Mircea Radu, citat de reportervirtual.ro.

Prezentatorul a mai spus că TVR are nevoie de ”o lege actuală, conformă cu evoluția rapidă a societății; o lege 2015, nu 1994” și că televiziunea trebuie condusă de ”oameni din al căror CV să reiasă performanța și profesionalismul”.

Autor