Primul ochi bionic, implantat unui pacient care își pierduse vederea centrală

Primul ochi bionic, implantat unui pacient care își pierduse vederea centrală
Publicat: 22/07/2015, 12:41
Actualizat: 22/07/2015, 17:41

Ray Flynn, în vârstă de 80 de ani, suferea de degenerescență maculară legată de vârstă (DMLV), o afecțiune ce provoacă pierderea totală a vederii centrale.

Pacientul folosește în prezent un implant retinian care transformă în imagini înregistrările video realizate de o cameră video miniaturală atașată de ochelarii săi.

Folosind noul implant retinian și tehnologia asociată acestuia, pacientul poate să urmărească fără probleme direcția de deplasare a unor linii albe pe ecranul unui computer. De asemenea, el poate să vadă fără probleme siluetele umane și formele obiectelor.

Ray Flyn s-a declarat încântat de acest implant și speră că, în timp, acesta îi va ameliora vederea suficient de mult pentru a-l ajuta în activitățile sale zilnice, precum grădinăritul și mersul la cumpărături.

Implantul Argus II, conceput de firma americană Second Sight, a fost anterior folosit pentru a reda un fel de vedere parțială pacienților care au orbit din cauza unei afecțiuni rare, denumită retinită pigmentară.

Noua operație, realizată la Royal Eye Hospital din Manchester, a reprezentat prima utilizare a dispozitivului pe un pacient cu DMLV, o maladie care afectează cel puțin o jumătate de milion de persoane în Marea Britanie.

Înainte de operație, Ray Flynn își pierduse complet vederea centrală, dar își păstrase o parte din vederea periferică.

Operația a durat patru ore și a fost coordonată de medicul argentinian Paulo Stanga, profesor de oftalmologie și regenerare retiniană la Universitatea din Manchester și chirurg vitreo-retinian la Royal Eye Hospital din Manchester.

„Progresul făcut de domnul Flynn este cu adevărat remarcabil, el a început să vadă deja siluetele oamenilor și formele obiectelor într-un mod foarte eficient. Cred că acesta ar putea fi începutul pentru o nouă eră pentru pacienții care și-au pierdut vederea”, a declarat Paulo Stanga.

Ochiul bionic primește informațiile vizuale de la o cameră video miniaturală amplasată pe ochelarii purtați de pacient. Imaginile sunt convertite în impulsuri electrice și transmise wireless la o rețea de electrozi miniaturali atașați de retină. Electrozii stimulează celulele rămase funcționale de la nivelul retinei, care trimit mai departe acele informații vizuale către creier.

Există două forme de degenerescență maculară legată de vârstă – uscată și umedă.

Forma uscată afectează 85% din totalul pacienților cu DMLV, cauzează pierderea treptată a vederii centrale, dar nu afectează vederea periferică.

Potrivit Macular Society, peste 44.000 de persoane din Marea Britanie dezvoltă în fiecare an forma uscată a DMLV.

Alți patru pacienți cu acest tip de DMLV vor beneficia de acest implant revoluționar la același spital din Manchester, în cadrul unui test clinic.

Implantul Argus II costă aproximativ 150.000 de lire sterline, însă această sumă include cheltuielile de spitalizare și prețul operației. În schimb, toți pacienții din testul clinic vor fi tratați gratuit.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor