Peste 14.000 din cei 18.300 de clienți Volksbank cu credite în franci elvețieni acceptă conversia. Care sunt condițiile oferite de BancaTransilvania

Peste 14.000 din cei 18.300 de clienți Volksbank cu credite în franci elvețieni acceptă conversia. Care sunt condițiile oferite de BancaTransilvania
Publicat: 23/07/2015, 15:15

„Persoanele care acceptă oferta până în data de 31 iulie (inclusiv), până la ora 17.30, se mai pot programa pentru semnarea efectivă a documentelor până în 17 august”, se arată într-un comunicat al Băncii Transilvania (BT).

De la lansarea ofertei de conversie, pe 4 mai, circa 18.000 de clienți s-au programat pentru a le fi prezentată oferta, aceștia reprezentând peste 99% dintre cei vizați.

Totodată, din cele 14.000 de persoane care au acceptat deja termenii ofertei, 12.000 de clienți, respectiv peste 70%, au semnat deja contractele de conversie, restul urmând în perioada următoare, în funcție de data programată.

Peste 95% dintre cei care au agreat oferta au optat pentru conversia creditelor în lei.

BT va returna debitorilor în franci sumele deja plătite drept comision de risc, prin reducerea soldului împrumutului, la care se adaugă o reducere de 22,5% la soldul creditului rezultat după diminuarea cu comisionul de risc/administrare plătit efectiv și nerecuperat de clienți până la data conversiei.

Oferta poate fi accesată de clienți în peste 100 de sedii Volksbank la nivel național. Clienții pot merge în unitățile Volksbank pentru conversia creditelor lunea, miercurea și vinerea în intervalul 9:00-17:00, iar marțea și joia până la ora 19:00.

Volksbank nu mai calculează și nu mai percepe, de la 8 aprilie, comision de risc sau administrare, iar până la 17 mai clienții au beneficiat de cursul de schimb CHF-leu înghețat la nivelul de la sfârșitul anului trecut.

După finalizarea perioadei de valabilitate a ofertei de conversie a creditelor în CHF, dar până la sfârșitul acestui an, va fi returnat comisionul de risc achitat și nerecuperat de clienții cu credite denominate în alte monede decât franci elvețieni din portofoliul existent al Volksbank, prin diminuarea corespunzătoare a soldului creditelor, decizie cu impact asupra a circa 15.000 de clienți.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar