Victimele torționarului Alexandru Vișinescu

Publicat: 24/07/2015, 17:22

În cadrul campaniei derulate, gândul a scris că în mai multe lucrări de specialitate despre temnițele comuniste se menționează că Alexandru Vișinescu a făcut parte din plutonul de execuție al mareșalului Ion Antonescu.

Astfel, la vârsta de doar 21 de ani, pe 1 iulie 1946, Vișinescu a făcut parte din plutonul care l-a executat pe mareșalul Ion Antonescu. Această informație apare într-o carte publicată de Cicerone Ionițoiu, deținut politic și autor al unor lucrări de referință în domeniul represiunii comuniste.

Gândul a mai scris că mărturiile despre torturarea deținuților politici de la Râmnicu Sărat au fost făcute publice de către câțiva dintre supraviețuitorii acestei închisori. Alexandru Vișinescu este acuzat de asasinarea lui Ion Mihalache. Ion-Ovidiu Borcea, lider al PNȚ și deținut politic la Râmnicu Sărat, l-a acuzat public pe Vișinescu de moartea lui Mihalache. Într-un interviu consemnat de Cicerone Ionițoiu, Ion-Ovidiu Borcea spune că fostul comandat al penitenciarului este vinovat de moartea dizidentului Mihalache.

„Ion Mihalache a fost asasinat cu premeditare, deoarece continua să rămână un simbol al rezistenței românești. În nenumărate rânduri a protestat, făcând să răsune tot celularul. Ofițerul politic (Lupu) și comandantul Vișinescu l-au bătut în permanență, i-au creat condiții să se îmbolnăvească și nu i-au dat îngrijire medicală. Intrau și aruncau cu găleata cu apă pe el, în plină iarnă. Eu i-am supravegheat celula prin cele șase găuri, pe care le făcusem cu o sârmă în ușă… Dacă n-aș fi fost de față această mărturie n-ar exista. Acum, când sunt în lumea liberă, am datoria să anunț acest asasinat pe care l-a săvârșit comandantul Vișinescu. Strigătele: «Fraților, aici este Ion Mihalache. Mă omoară!», au răsunat în tot celularul. Această crimă nu poate fi uitată”, a declarat Ion-Ovidiu Borcea în cartea-interviu publicată de Cicerone Ionițoiu.

Gândul a arătat cum condițiile inumane de la Râmnicu Sărat au fost povestite în detaliu de către Ion Diaconescu, unul dintre ultimii seniori ai PNȚ, stins din viață în 2011. Într-un interviu acordat lui Cosmin Budeancă, cercetător în cadrul IICCMER, Ion Diaconescu a rezumat astfel condițiile de detenție de la Râmnicu Sărat: „Bătăi și terorizări fizice, care – la fel frigul și foamea – au fost generale. Bătăile erau pe categorii, pă… și nu permanente, să-nțelege. Apoi, izolarea. Izolarea fantastică – să trăiești ca-ntr-un mormânt. Și mai a fost și promiscuitatea, care… mă rog, este reprezentată prin acele tinete care stăteau în mijlocul celulelor și-așa mai departe.”

Ion Diaconescu: „L-a dus la subsolu” ăla și acolo l-a bătut cu cureaua pân” la sânge Vișinescu să spuie cu cine-a vorbit”

Ion Diaconescu a povestit pe larg torturile suportate de deținuții politici de la Râmnicu Sărat. Dosarul său de penitenciar consemnează că în cei șase ani petrecuți la Râmnicu Sărat a fost trimis la carceră timp de 40 de zile. Supraviețuitorii de la Râmnicu Sărat povestesc că zilele de carceră însemnau și înfometare forțată. Ion Diaconescu a relatat și bătăile pe care le aplica cu brutalitate comandantul Vișinescu deținuților politici.

Diaconescu a relatat că la Râmnicu Sărat deținuții comunicau în codul Morse tușit. Adică tușeau în ritmul codului Morse, dar pentru că la un moment dat a fost adus un specialist în Morse, au început să tușească Morse în franceză.

Comandantul Vișinescu a decis să deschidă o anchetă astfel că a fost luat la interogatoriu Ovidiu Borcea, care i-a relatat lui Diaconescu că a fost bătut cu bestialitate chiar de către Vișinescu.

„L-a luat pe Ovidiu Borcea, l-a dus, povestea Ovidiu Borcea în ciocăneli din astea, că l-a dus la subsolu” ăla și acolo l-a bătut cu cureaua pân” la sânge Vișinescu să spuie cu cine-a vorbit și ce-a vorbit. El a negat totu” și bănuind că el a vorbit cu unu”, cu un vecin de-a lui, că cum să-și închipuie ei că noi cu asta eram în legătură cu toată pușcăria asta, așa, l-a… l-a mutat de acolo, ca să-i strice rostu” și l-a adus, culmea, lângă mine, celula din dreapta mea, a treia, care între timp era goală, că în partea ailaltă murise respectivu””, a povestit Ion Diaconescu.

Corneliu Coposu: „Toți deținuții, indiferent de vârstă și starea sănătății, erau bătuți metodic”

În 1954 Corneliu Coposu a fost și el transferat la penitenciarul Râmnicu Sărat unde a fost supus unui regim sever de izolare. Seniorul Coposu a stat la Râmnicu Sărat 8 ani de zile.

„Fiecare deținut fiind singur în celulă, nu avea deloc lumină naturală… ferăstruica celulei era în permanență oblonită pe dinafară ca să nu se poată vedea cerul. De altfel, geamul era și de neatins la înălțimea la care era situat… În afară de 8 ore destinate somnului, în timpul zilei trebuia să stai în picioare, sau pe tinetă. Nu aveai dreptul să te așezi pe pat, nu aveai cu cine să vorbești… Râmnicu Sărat era nu numai cea mai dură pușcărie, dar și un fel de închisoare experimentală, liceu de aplicație pentru viitoarele cadre… pentru menținerea ordinii aplicau ca metodă de disciplină bătaia. Intrau în celulă cinci-șase gardieni, gealați înalți cu bastoane și băteau toți deținuții pe rând, fără nici o justificare, până cădeau jos. Toți deținuții, indiferent de vârstă și starea sănătății, erau bătuți metodic. Regimul acesta nu l-a ocolit nici pe Mihalache la 82 de ani; nu fusese scutit de bătaie nici Pogoneanu, fost director în Ministerul de Externe care, paralizat pe jumătate, nu putea sta în picioare, era bătut în pat, culcat”, a rememorat Corneliu Coposu atrocitățile de la Râmnicu Sărat.

Povestea lui Valentin Cristea, unul dintre deținuții de la Râmnicu Sărat

Gândul a scris acum doi ani că dintre miile de deținuți ai temniței comuniste de la Râmnicu Sărat, mai sunt în viață doar doi: Valentin Cristea, condamnat la 7 ani de închisoare pentru că a divulgat informații secrete „Comitetului III de rezistență” din Câmpina, și Constantin Copoiu, un simplu condamnat de drept comun.

Cristea a fost vecin de celulă cu regretații Corneliu Coposu, Ion Mihalache, Ion Diaconescu și Jenică Arnăutu.

Cu lacrimi în ochi, Valentin Cristea a povestit pentru gândul cum într-o noapte a asistat la moartea provocată de torturi a unuia dintre liderii rezistenței anticomuniste.

Cristea Valentin a fost condamnat la 7 ani de închisoare, în anii ”50, pentru că a colaborat cu rezistența anticomunistă. Mare parte din anii de închisoare i-a petrecut la penitenciarul de la Râmnicu Sărat, unde a intrat în contact cu cei mai importanți lideri țărăniști.

Gândul a scris și de Constantin Copoiu, care a fost și el deținut al penitenciarului Râmnicu Sărat pe vremea când închisoarea era condusă de către Alexandru Vișinescu. Constantin Copoiu însă nu a fost deținut politic, a fost unul dintre deținuții de drept comun. A stat 10 luni la Râmnicu Sărat. Cei ca el erau folosiți pentru întreținerea penitenciarului.

Citește aici cine sunt deținuții politici care au murit în penitenciarul de la Râmnicu Sărat în timpul mandatului lui Alexandru Vișinescu (1956-1963), potrivit cercetărilor făcute de IICCMER.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Anunţ şoc despre BORCEA. Ce a făcut, de fapt, în puşcărie: Îl bătea și pe...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Miranda, luna lui Uranus, ar putea avea un ocean sub suprafața sa, indică un studiu