Senatorul Daniel Savu, care în ultimul an și jumătate a condus ca interimar PSD Prahova, a declarat corespondentului MEDIAFAX că Mircea Cosma a anunțat, vineri, Biroul Județean al organizației că își revocă suspendarea și revine în funcția de președinte al filialei.
În aceste condiții, Savu a devenit prim-vicepreședinte al PSD Prahova, funcție pe care o deținuse anterior.
„Această situație va dura până în octombrie când este programată conferința județeană de alegeri pentru care mi-am anunțat deja candidatura”, a spus Daniel Savu.
Până la ora transmiterii acestei știri, Mircea Cosma nu a putut fi contactat pentru a exprima un punct de vedere în acest caz.
Mircea Cosma s-a suspendat din funcția de președinte al PSD Prahova în februarie 2014, după ce a fost pus sub urmărire penală de DNA în dosarul în care ulterior a fost trimis în judecată pentru luare de mită, trafic de influență și abuz în serviciu. În același dosar au fost deferiți justiției și fiul lui Mircea Cosma, deputatul Vlad Cosma, pentru trafic de influență, directorul Direcției „Patrimoniu” din CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, pentru luare de mită și abuz în serviciu, dar și Răzvan Alexe, pentru trafic de influență și dare de mită. DNA a început ancheta penală în acest dosar după ce Cosma ar fi primit de la administratorii unor firme care au contracte cu CJ Prahova aproximativ un milion de euro pentru acordarea unor contracte de lucrări în care beneficiar este Consiliul Județean. Procesul se află pe rolul instanței supreme.
De asemenea, Mircea Cosma este cercetat sub control judiciar în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu, fiind acuzat de sprijinire a unui grup infracțional. El are interdicția de a-și exercita funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova.
Mircea Cosma este acuzat alături de Vlad Cosma și Sebastian Ghiță de sprijinirea unui grup infracțional organizat anchetatorii susținând că cei trei politicieni s-au folosit de influența pe care o au asupra unor angajați ai SC Hidroprahova SA, firmă deținută de Consiliul județean Prahova pentru ca firma cumnatului lui Ponta să poată frauda fonduri europene. În același dosar sunt cercetați sub control judiciar și Vlad Cosma, Sebastian Ghiță, dar și Iulian Herțanu.