Bowe Bergdahl a fost găsit într-o fermă de marijuana din Redwood, nordul Californiei, în cursul unei descinderi a autorităților federale, a declarat căpitanul Greg Van Patten, de la Biroul șerifului din comitatul Mendocino.
Potrivit concluziilor preliminare ale anchetei, Bergdahl nu este implicat în activitățile ilegale din ferma de marijuana.
Departamentul american al Apărării a confirmat că sergentul era în concediu în momentul producerii incidentului.
Sergentul Bowdrie Bergdahl, în vârstă de 29 de ani, a fost ținut în captivitate de rețeaua talibană afgană Haqqani în perioada iunie 2009 – mai 2014. El a fost eliberat de teroriști în schimbul a cinci islamiști care erau deținuți de autoritățile americane. Se pare că sergentul american dezertase din armată în timpul misiunii în Afganistan, iar acum este judecat pentru plecarea neautorizată dintr-o bază militară.