Rockerul britanic a spus că fumează în continuare canabis cu regularitate și s-a declarat mulțumit de faptul că tot mai multe state americane au decis să legalizeze acest drog, chiar dacă nu este convins de beneficiile acestuia, informează contactmusic.com.
„Fumez (canabis, n.r.) cu regularitate, îmi prepar în fiecare zi o țigară matinală cu marijuana. Un sortiment strict californian. Unul dintre cele mai plăcute lucruri pentru mine este atunci când privesc harta Statelor Unite (cu statele care au legalizat consumul de canabis, n.r.) și văd că încă un stat devine «verde», apoi încă unul și tot așa, «verde» după «verde». Însă dacă asta e un lucru bun pe termen lung nu știu”, a declarat Keith Richards.
Chitaristul britanic, în vârstă de 71 de ani, a renunțat la heroină în 1978, la cocaină în 2006 și, în cele din urmă, a declarat că a „renunțat la toate drogurile” în 2010, însă, potrivit noii declarații, rockerul a reînceput să fumeze marijuana.
Totuși, muzicianul – care este căsătorit cu modelul și actrița Patti Hansen, în vârstă de 59 de ani – spune că a renunțat la toate drogurile puternice.
Întrebat de jurnaliștii de la revista MOJO dacă mai consumă alcool, Keith Richards a spus: „Îmi place să îmi mențin mâna antrenată în acest domeniu. Dar, în afară de mici escapade, sunt destul de «treaz»”.
În autobiografia sa din 2010, intitulată „Life”, rockerul Keith Richards spune că secretul stării sale bune de sănătate a constat în faptul că a avut întotdeauna grijă să nu exagereze în privința consumului de droguri.
La începutul lunii iulie, muzicianul britanic Keith Richards, cofondator al grupului The Rolling Stones, a anunțat că va lansa, în luna septembrie, al treilea album solo, „Crosseyed Heart”, acesta fiind și primul disc al său din ultimele două decenii.
Keith Richards, în vârstă de 71 de ani, a lansat primul album de studio solo, intitulat „Talk Is Cheap”, în 1988, urmat de „Main Offender”, în 1992. Cea mai recentă apariție discografică a formației The Rolling Stones este „A Bigger Bang” și datează din 2005.
The Rolling Stones, înființată la Londra, în 1962, este una dintre cele mai renumite formații rock din lume. Trupa este formată din Mick Jagger, Keith Richards, Charlie Watts și Ronnie Wood. The Rolling Stones a vândut peste 200 de milioane de albume în lumea întreagă și a susținut mii de concerte cu casa închisă.
În data de 17 iulie 2007, formația The Rolling Stones a concertat și la București.