Prima pagină » Știri » Canicula, inamicul deținuților din penitenciare. Ce măsuri vor lua autoritățile pentru a-i proteja

Canicula, inamicul deținuților din penitenciare. Ce măsuri vor lua autoritățile pentru a-i proteja

Canicula, inamicul deținuților din penitenciare. Ce măsuri vor lua autoritățile pentru a-i proteja
Penitenciarele trebuie să prelungească programul de apă caldă în penitenciare în zilele caniculare, să verifice periodic apa potabilă și să reducă numărul orelor în care deținuții sunt scoși la muncă în aer liber atunci când sunt temperaturi foarte mari.

Administrația Națională a Penitenciarelor arată, într-un răspuns transmis la solicitarea agenției MEDIAFAX, că s-a dispus, conform prevederilor legale, ca la nivelul tuturor penitenciarelor să fie luate măsuri speciale în zilele în care temperatura la sol depășește 37 de grade Celsius.

În zilele caniculare, perioada alocată activităților în aer liber ale deținuților este prelungită, însă, după ora 11.00, „în timpul orelor de maximă intensitate calorică”, deținuții sunt adăpostiți „în locuri umbrite și ventilate”.

Programul de apă caldă este prelungit, apa potabilă este asigurată permanent, iar calitatea acesteia este verificată periodic, deoarece în zilele cu temperaturi ridicate, în apa de băut se pot dezvolta microorganisme periculoase pentru sănătatea oamenilor.

Deținuții în vârstă sau cunoscuți cu boli cronice sunt monitorizați de medicii din sistemul penitanciar, iar tratamentul acestora trebuie adaptat la temperaturile ridicate.

În același timp, programul deținuților scoși la muncă trebuie redus, iar angajatorii trebuie să asigure apă de băut și echipamentul de protecție necesar în astfel de situații.

Potrivit ANP, au fost luate măsuri speciale și pentru respectarea condițiilor referitoare la depozitarea alimentelor, prepararea, transportul și servirea hranei și s-a stabilit un program continuu de aerisire și ventilație a celulelor și spațiilor închise în care deținuții desfășoară activități.

În sistemul penitenciar sunt 33 de penitenciare, două centre educative, trei centre de detenție și șase penitenciare spital.

Vremea se menține caniculară, luni și marți, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei, precum și în sudul Moldovei. Temperaturile maxime ating frecvent 35-37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală depășește pragul critic de 80 de unități.

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele

Citește și