Protocolul pentru construirea moscheii din București a fost semnat

Protocolul pentru construirea moscheii din București a fost semnat
Publicat: 28/07/2015, 16:45

Secretarul de stat Victor Opaschi, de la Secretariatul de Stat pentru Culte, și muftiul Muurat Iusuf, au semnat protocolul de predare-preluare prin care Muftiatul Cultului Musulman din România a primit în concesiune, pe o durată de 49 de ani, un teren de 11.295 de metri pătrați situat pe bulevardul Expoziției nr. 22-30, Sector 1.

Conform protocolului, Muftiatul Cultului Musulman este obligat să informeze Secretariatul de Stat pentru Culte, la fiecare trei luni, despre stadiul lucrărilor și sursele de finanțare a lucrării.

În ce privește sursele de finanțare, muftiul Muurat Iusuf a declarat că, cel mai probabil, o parte din bani vor veni de la Guverul turc, iar o altă parte a sumei va fi obținută din donații.

Potrivit documentului, moscheea va avea, pe lângă clădirea propiu-zisă a lăcașului de cult, mai multe anexe în care va funcționa un loc pentru spălări rituale, o casă parohială, o bibliotecă și un centru de asistență socială.

Respectarea destinației terenului va fi monitorizată de Secretariatului de Stat pentru Culte până la expirarea protocolului, în condițiile în care „se interzice vânzarea, înstrăinarea sub orice formă, încheierea vreunui pact de opțiune, a unei promisiuni unilaterale sau bilaterale de vânzare a imobilului, constituirea vreunui drept de preemțiune, servituți, clauze de uzufruct, constituirea oricărei forme de aport al vreunei societăți comerciale, asociații sau fundații”.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...