Greierele a fost răzbunat. Adevărul despre furnici: până la 60% dintre ele sunt „leneșe” și nu fac nimic

Studiul, realizat recent în statul american Arizona pe mai multe colonii de furnici, a arătat, într-o manieră surprinzătoare, că peste jumătate dintre ele nu corespund imaginii de viețuitoare extrem de harnice. Studiul a fost realizat după publicarea unui articol pe această temă în februarie 2015 în revista Insectes Sociaux. Cercetarea a fost efectuată pe o specie de furnici de o talie foarte mică (aproximativ 4 milimetri) aparținând genului Temnothorax.

Acest procent de „inactive” a spulberat mitul furnicii harnice, a cărei viață este petrecută muncind pentru binele coloniei, așa cum reiese și din fabulele lui Jean de la Fontaine.

Însă „inactivă” nu înseamnă „inutilă”, chiar dimpotrivă. Utilitatea unui individ pentru societate nu se măsoară în sarcinile pe care acesta poate să le facă în interiorul sau în afara grupului social. Masculii, de exemplu, nu participă niciodată la sarcinile de recoltare a hranei, de îngrijire a puilor și de curățare a mușuroiului. Ei au un singur rol: asigurarea funcției de reproducere, în general în timpul unui zbor nupțial efemer, în urma căruia mor, după ce își transmit genele. Este un rol primordial pentru supraviețuirea speciei, chiar dacă ei nu fac nimic altceva în întreaga lor existență.

Mai multe studii au arătat încă din anii ’80 că între 50% și 60% dintre indivizi nu fac nimic în societatea furnicilor, dar acest lucru se petrece și în cazul altor insecte sociale, precum albine, bondari, viespi și termite.

În schimb, studiul a încercat să demonstreze că inactivitatea observată în cadrul unei colonii nu este asociată cu condițiile de creștere din laborator, întrucât ea a fost identică cu aceea observată în condiții semi-naturale.

Condițiile de creștere în laborator sunt într-adevăr cel mai adesea considerate că au tendința de a diminua nevoile coloniei printr-o simplificare a mediului natural și prin furnizarea unei surse de hrană directă și rapid accesibilă.

Însă care ar putea fi rolul acestor furnici inactive dintr-o colonie? Ele reprezintă, totuși, peste jumătate din colonie și e dificil de conceput că nu ar avea nicio utilitate în societatea lor.

Muncitoarele inactive nu sunt furnici bătrâne, dar nici cele mai slabe dintre ele (acestea sunt pe cale naturală eliminate). Comportamentul lor poate fi analizat pe două niveluri în cazul insectelor sociale: comportamentul individual, care marchează variațiile comportamentale specifice fiecărui individ, dar și comportamentul intracolonial, ce permite întregului grup să se adapteze la constrângerile pe care le întâlnește. Grupul furnicilor muncitoare inactive ar exista, deci, pentru a asigura la nevoie o reacție adecvată a coloniei, adaptată la nevoile întregului grup.

Prin comportamentul ei individual, o furnică muncitoare explorează și caută surse de hrană. Ea se întoarce la mușuroi marcând un traseu și încearcă să le mobilizeze pe surorile sale, invitându-le să o urmeze. Ea poate fi înlocuită, progresiv, de alte muncitoare, care vor încerca la rândul lor să mobilizeze alte furnici din interiorul mușuroiului, stimulându-le în special pe muncitoarele inactive. Mobilizarea mai mult sau mai puțin importantă a acestora către anumite sarcini permite coloniei să găsească răspunsul optim, fie pentru exploatarea unei resurse, fie pentru înlocuirea muncitoarelor moarte, fie pentru asigurarea apărării mușuroiului. Muncitoarele nu sunt, deci, „inactive”, ci, mai degrabă, „pregătite să fie folosite”. În același timp, ele cheltuiesc mai puțină energie, colonia își economisește resursele, mobilizând doar numărul necesar de muncitoare de care are nevoie pentru îndeplinirea fiecărei sarcini.

Care sunt factorii ce determină o furnică să devină activă sau inactivă? Cele mai slabe dintre ele sunt în mod natural inactive sau hazardul este acela care stabilește acest rol? – Răspunsul este unul negativ, nu hazardul stabilește acele roluri. Activitatea unui individ poate fi influențată de morfologia sa. Se vorbește astfel de sub-caste morfologice, fiecare fiind devotată unui anumit tip de sarcină. Soldații sunt specializați în apărarea coloniei. Casta reproducătoarelor asigură funcția de reproducere.

Într-un anumit număr de cazuri, nu morfologia, ci vârsta este elementul determinant al comportamentului: este vorba de ceea ce se numește „polietism de vârstă”. Cele mai tinere dintre muncitoare rămân în mușuroi, în contact cu regina, apoi se îndepărtează progresiv și asigură funcții de îngrijire a puilor, de curățare a mușuroiului, de curățare a surorilor lor. Cele mai în vârstă și, deci, cele mai experimentate, asigură serviciul periferic (pază), apoi serviciul exterior (eliminarea deșeurilor în afara coloniei, furajare și explorare).