Proiectul putea fi găzduit și dezolvat în România, dar aici existau mai multe impedimente. Iar finanțarea este numai unul dintre ele.
Un român de 38 de ani creează 100 de joburi în SUA. De ce nu a putut să facă asta în România
„Corupția uriașă ne-ar fi împiedicat din start să dezvoltăm în România afacerea AirStrato.”, a declarat Dumitru Popescu.
Născut în Râmnicu Vâlcea, PopesÂcu va crea 100 de locuri de muncă de înaltă calificare în următorii trei ani în unitatea de producție din aeroportul Las Cruces (New Mexico). ARCA SpaÂce Corporation a fost creată într-o țară care oferă un mediu „propice și deschis inițiativelor private în domeniul aerospațial”.
„Din păcate, din punctul de vedere al resurselor financiare și de spațiu, RoÂmânia este extrem de limitată. Este absolut imposibil să lansezi în spațiu de pe teritoriul României. Există posibilitatea însă de a lansa misiuni spațiale din largul Mării Negre, dar și aici sunt limitări și obstacole împrejmuitoare. New MeÂxiÂco este un spațiu extrem de vast, cu posibilități terestre ideale de lansare”, a spus Dumitru Popescu în cadrul unui interviu realizat prin e-mail. El a explicat că New Mexico are o dimensiune de aproaÂpe două ori mai mare decât România și o populație de opt ori mai mică.
Continuarea în Ziarul Financiar