Cei trei tineri din Timișoara reținuți pentru viol și complicitate la viol au fost arestați

Cei trei tineri din Timișoara reținuți pentru viol și complicitate la viol au fost arestați

Magistrații Judecătoriei Timișoara au decis, marți, arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor trei tineri, unul fiind acuzat de viol, iar ceilalți doi de complicitate la viol.

Decizia nu este definitivă, ci poate fi contestată la Tribunalul Timiș.

Luni, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Timiș, Ancuța Morariu, declara că o tânără de 18 ani a anunțat Poliția că a fost violată, în noaptea de duminică spre luni, când se afla pe un teren viran din Timișoara însoțită de alți patru tineri, cu scopul de a întreține relații sexuale cu doi dintre aceștia, ceea ce s-a și întâmplat.

„Un al treilea a venit la un moment dat să întrețină relații sexuale cu ea, însă fata nu a fost de acord, astfel că actul sexual s-a întâmplat fără acordul ei”, spunea Ancuța Morariu.

Cei trei tineri, care au vârste cuprinse între 18 și 19 ani, au fost inițial reținuți pentru 24 de ore și duși în arestul IPJ Timiș.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
A murit Christoph Daum, fostul antrenor al Naționalei de fotbal. O boală gravă l-a răpus...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Nu folosi acest obiect din camera de hotel. Riști să pleci acasă cu boli serioase
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ed Sheeran a făcut senzație la București! Ce surpriză de proporții le-a pregătit fanilor: ”Nu-mi...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Cel mai recent truc promovat în online pentru prevenirea ridurilor: masajul