O companie elvețiano-irlandeză a preluat una din cele mai importante rețele de produse de panificație care activează în România

O companie elvețiano-irlandeză a preluat una din cele mai importante rețele de produse de panificație care activează în România

Cu privire la motivele care au dus la decizia acestei tranzacții, fondatorul Fornetti și constructorul acestuia timp de 18 ani, József Palásti spune: „În structura sa curentă, Fornetti și-a atins limitele. Pentru a face următorul pas, acela de a deveni o companie cunoscută pe plan internațional, este inevitabilă colaborarea cu un partener profesionist, care are experiența necesară și o bază financiară stabilă.” József Palásti va susține în continuare dezvoltarea Fornetti, va lucra pe viitor, ca și consilier strategic și ambasador al brandului.

„ARYZTA este foarte entuziasmată de oportunitatea semnificativă pe care o oferă Fornetti. Compania este o reală poveste de succes. Scopul nostru este ca în colaborare cu managementul performant care conduce compania în momentul de față să ridicăm această poveste de succes la nivel european. Pentru a ne atinge scopul cu brandul Fornetti, am întocmit un plan de dezvoltare și afaceri pe termen lung. Pentru susținerea activității planificăm să investim aproximativ 1 milion de Euro în următoarele 6 luni și totodată ne propunem să creștem semnificativ numărul de angajați” conchide Directorul Executiv ARYZTA și noul CEO al Fornetti Holding, Sebastian Gooding. De asemenea, aceasta subliniază că „scopul noului proprietar este de a dezvolta brandul Fornetti ca lider regional, urmând ca marca să devină cunoscută și la nivel european”.

Fornetti oferă un loc de muncă pentru 800 de persoane în mod direct în Ungaria la care se adaugă cele 500 de persoane angajate în subsidiarele de peste hotare. Cifra de afaceri pentru anul trecut a fost de aproape 60 milioane de euro, în timp ce au fost vândute în jur de 32 mii de tone de produse, din care mai mult de jumătate prin rețelele convenționale de retail. Compania menține o prezență puternică pe segmentul street-food prin cei peste 1000 de parteneri de franciză.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligatoriu pentru proprietarii de mașini. Trebuie să obțină acest document neapărat
Zonele răcorite de ploi. Unde vor fi precipitații în România
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024