Șapte dintre cei 17 candidați la alegerile primare au început o dezbatere după-amiază la Cleveland în Ohio (nordul SUA), în timp ce 10 dintre cei mai bine plasați în sondaje, inclusiv Donald Trump, urmau să discute separat mai târziu, la 21.00 ora locală (1.00 GMT vineri), transmite Agerpres.
Dar în ciuda absenței sale fizice la această primă dezbatere, candidații nu au pierdut timpul pentru a reaminti că omul de afaceri a avut în trecut poziții apropiate democraților cu privire la avort sau necesitatea unui sistem național de sănătate publică.
„Am spus deja că Donald Trump se folosește de statutul său de celebritate mai mult decât de conservatorismul său”, a declarat Rick Perry, care a fost făcut idiot de Donald Trump. „Cum poți fi candidat la învestitura republicană și să vrei un singur sistem de sănătate?”.
Fosta șefă de la Hewlett-Packard, Carly Fiorina, a dezvăluit că Bill Clinton i-a telefonat lui Donald Trump chiar înainte ca acesta să se lanseze în cursa alegerilor primare în iunie și că miliardarul a contribuit financiar la campaniile electorale ale lui Hillary Clinton în trecut.
Donald Trump este cel mai bine plasat în sondajele de opinie în rândul republicanilor, un simpatizant din patru fiind în favoarea sa. El a dat asigurări că nu va căuta o luptă în dezbatere, dar dacă este atacat, nu va ezita să răspundă.
Omul de afaceri a aterizat cu câteva ore înaintea dezbaterii pe aeroportul din Cleveland, la bordul avionului său Boeing 757, având înscris numele său.
El se va confrunta cu nouă candidați dintre care fostul guvernator al Floridei Jeb Bush, fiul și fratele foștilor președinți Bush.