Dragnea îl trimite pe Teodorovici să discute cu PNL noul Cod Fiscal, întors în Parlament de Iohannis

Dragnea îl trimite pe Teodorovici să discute cu PNL noul Cod Fiscal, întors în Parlament de Iohannis
Publicat: 07/08/2015, 10:04

„Remarcăm cu satisfacție că PNL invită PSD și partidele din arcul guvernamental la dezbateri pe temele cele mai importante ale dezvoltării României. Am exprimat întotdeauna necesitatea instituționalizării dialogului politic în toate situațiile în care opoziția poate aduce un aport de idei sau sprijin politic unor proiecte care transcend interesul politic imediat al partidelor. (…) Primim cu deschidere noua cerere de dialog pe această temă inițiată de PNL. Astfel, vom onora și această invitație tot prin Ministrul Finanțelor Publice, care va fi însoțit, la ambele întâlniri de o echipă de specialiști din cadrul Ministerului pentru a prezenta o refundamentare a Codului Fiscal pornind de la cererile Președintelui Klaus Iohannis sau a altor organizații sau instituții care s-au pronunțat în spațiul public”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Liviu Dragnea.

Liderul interimar al PSD spune că, după aceste discuții tehnice, ar trebui analizate și „posibile soluții politice” într-o întâlnire între conducerile partidelor parlamentare, care să aibă loc înainte de începerea Sesiunii extraordinare a Parlamentului.

În privința celorlalte subiecte propuse de PNL pentru dialog, Dragnea spune că acestea nu sunt „teme de vacanță”, ci merită din partea clasei politice un dialog continuu instituționalizat.

„Stabilirea unor teme și priorități pe termen lung nu se poate realiza printr-o singură întâlnire, ea trebuie să fie rezultatul unor dialoguri consistente și continue între toate forțele politice. În interiorul coaliției de guvernare această dezbatere există, dă deja roade și ne bucurăm că și PNL vrea să se alăture acestui efort de dialog. Considerăm că de la începutul toamnei politice se poate stabili, de comun acord, agenda unor întâlniri permanente între toate partidele parlamentare și neparlamentare pe temele dezvoltării economice României, funcționării statului de drept, dezvoltării echilibrate și durabile a țării în plan teritorial și realizarea unor strategii eficiente de eliminare a decalajelor”, mai spune Dragea.

Liderul PSD adaugă la aceste teme și modernizarea instituțională, descentralizarea administrativă eficientă, sprijinirea românilor din Diaspora pentru păstrarea identității și exercitarea integrală a drepturilor conferite de cetățenia română, realizarea unei infrastructuri adecvate și dezvoltarea agriculturii, strategii de dezvoltare a comunităților rurale, realizarea unui model de funcționare eficientă a comunicării și de armonizare a circuitului administrativ între Parlament, Guvern și Președinție, modernizarea sistemului medical și educațional și politici prin care România să devină un actor cu pondere mai mare în deciziile politice de la nivel european și mondial.

Dragnea spune că s-a consultat și cu premierul Victor Ponta, dar și cu partenerii de guvernare, asupra acestor subiecte. „Suntem deschiși la instituționalizarea unui asemenea dialog și așteptăm PNL, dar și alte partide, să se alăture acestui efort de reflecție la care deocamdată participă doar PSD, UNPR și ALDE”, conchide Dragnea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Concluzii după dezastrul Satan II: Putin nu controlează situația arsenalului nuclear. „Nicio rachetă grea nu...
Maria Campai (42 de ani) a dispărut fără urmă, după ce a plecat la o...
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali!...
Viață de miner în comunism: lucra în Iad ca să aibă o viață ca-n Rai....
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când...
Un bărbat a găsit un schelet în timp ce se pregătea să-și renoveze pivnița. Ce...
Medvedev amenință „țările mici” din NATO cu lovituri nucleare tactice: „Acel stat nu va mai...
Pensionarii născuți în acești ani primesc pensii cu 400 de lei mai mici. Vezi calculul...
Cum arăta Gabriela Prisăcariu înainte să devină celebră. Nici că o recunoști! Soţia lui Dani...
Anchetă în poliţie, după ce patroana unui salon din Galaţi şi-a făcut reclamă îmbrăcată în...
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de...
Un TIR a intrat într-o casă, iar șoferul a rămas încarcerat! Ce a încercat șoferul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
Turbulenţele continuă la Boeing: angajaţii rămân în grevă
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Lege pentru toți românii care nu locuiesc la adresa din buletin. Devine obligatoriu la divorț
Super-furnicile invadează Europa. Provoacă pene de curent și paralizează rețelele de internet
Dansuri lascive într-un jacuzzi plin de spumă! Video-ul cu ispitele de la Insula Iubirii care...
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de...
Raluca Podea, mărturisiri șocante despre tatăl ei, la mai bine de un an de la...
Motivul pentru care David Popovici a refuzat un cadou de mii de euro
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau...
Greva angajaților de la Boeing continuă