Patru persoane au fost reținute de polițiștii mureșeni într-un dosar de evaziune fiscală. La cât se ridică prejudiciul

Patru persoane au fost reținute de polițiștii mureșeni într-un dosar de evaziune fiscală. La cât se ridică prejudiciul
Publicat: 07/08/2015, 14:03

„La data de 6 august, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au efectuat 21 de percheziții, pe raza județelor Mureș, Harghita și Vaslui, la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Conform anchetatorilor, cinci persoane, din județele Harghita și Brașov, ar fi deschis mai multe firme care au folosite doar pentru emiterea de facturi fictive, pe perioade scurte de timp.

Ulterior, inculpații ar fi concesionat părțile sociale către cetățeni străini sau persoane cu situație materială precară, de la care nu putea fi recuperat prejudiciul adus bugetului de stat.

Cei patru urmează să fie prezentați magistraților Tribunalului Mureș, cu propunere de arestare preventivă.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Suferința ascunsă a lui Gabriel Cotabiță. Dezvăluiri tulburătoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...