Prima pagină » Știri externe » Cum au ajuns regiunile din Rusia aproape de FALIMENT. Efectele noii strategii a lui Putin

Cum au ajuns regiunile din Rusia aproape de FALIMENT. Efectele noii strategii a lui Putin

Analiză Stratfor: Criza economică poate agrava instabilitatea în regiunile din Rusia, Putin pompează fonduri în liderii regionali fideli

În pofida declarațiilor lui Vladimir Putin, sancțiunile economice impuse țării, prețul scăzut al petrolului și nivelul scăzut al investițiilor străine încep să își facă efectul asupra economiei, care a intrat în a doua recesiune din ultimii șase ani. Dacă ani la rând guvernul de la Moscova nu s-a implicat activ în regiuni, bazându-se pe capacitatea guvernelor regionale și municipale de a gestiona situația, aceasta s-a înrăutățit în ultima perioada, multe zone fiind în pragul falimentului. Cu un buget diminuat, centrul continuă să reducă fondurile alocate regiunilor. Acest lucru a început să afecteze viața de zi cu zi a cetățenilor, numărul rușilor care ajung sub pragul sărăciei înmulțindu-se.

Analiza Stratfor arată faptul că reacția Kremlinului la această situație a fost sporirea măsurilor politice și de securitate pentru prevenirea apariției unei disidențe în rândul regiunilor, pe fondul problemelor economice. Moscova este interesată să elimine pericolul apariției protestelor în masă, care ar putea conduce la înlăturarea guvernelor regionale.

Liderii regionali au primit putere politică și administrativă, dar, în schimb, au trebuit să-și dovedească loialitatea față de centru. Puterea de la Kremlin a fost atentă la crizele din regiuni, testându-se astfel și gradul de loialitate. Problemele economice amenință însă stabilitatea în cele 83 de regiuni ale Rusiei, mai ales că o treime din datoria Rusiei este reprezentată de datoria guvernelor regionale, care nu au forța financiară a guvernului federal.

Datoria s-a triplat în ultimii cinci ani

Stratfor arată că datoria regională a crescut de la 35 milioane în 2010 la peste 103 milioane de dolari în 2015. Au crescut și deficitele bugetare ale regiunile, 63 de regiuni fiind considerate a fi aproape de faliment sau în incapacitate de plată.  „Școala Superioară de Economie din Moscova a constatat că 20 de regiuni sunt din punct de vedere tehnic deja în incapacitate de plată”, subliniază Stratfor. Potrivit sursei citate, ajutorul federal a scăzut de la 56 miliarde de dolari în 2012 la 28 miliarde de dolari în 2014.

Kremlinul diferențiază însă regiunile când vine vorba de finanțare, putându-se observa cum regiuni sensibile din punct de vedere politic – Crimeea, Cecenia și Daghestan au continuat să fie finanțate într-un mod susținut de Kremlin. Guvernul rus a alocat săptămâna trecută fonduri pentru 30 de proiecte de investiție în Cecenia și Daghesta pentru anul viitor, deși în restul regiunilor ajutorul de la centru se diminuează.

Putin a obligat regiunile să majoreze salariile cu 10%. Ce a urmat

Datoria publică a regiunilor are la bază: obligațiile regiunilor la nivelul federației, accesul redus la credite și stagnarea economică. Astfel, din venitul unei regiuni doar 37% rămâne în plan local, în timp ce 63% se duce spre centru. De la centru se întoarce în teritoriu, sub formă de subvenții, nu mai mult de 20% din suma inițială. Moscova a decis să crească impozitele regionale cu 12%.Președintele Putin a obligat regiunile să majoreze salariile cu 10%.

Creșterea nesustenabilă a salariilor a costat regiunile 56 de miliarde de dolari în 2014, iar unii lideri regionali au spus că ordinul lui Putin este „nefinanțabil”, deoarece presiunea financiară a rămas pe regiuni, guvernul federal necontribuind cu fonduri la această majorare de salarii.

În analiza Stratfor se arată că sancțiunile impuse de SUA și UE Federației Ruse au majorat problemele economice, dar nu le-au inventat. „Guvernelor regionale le este din ce în ce mai greu să-și refinanțeze datoria din cauza refuzului Europei de a investi în Rusia”, subliniază sursa citată.

Pentru a rezolva problemele financiare, guvernele regionale apelează la politici de austeritate, tăind cheltuielile. În acest sens, 26 de regiuni au redus finanțarea pentru educație, 21 de regiuni au redus cheltuielile pentru aistență medicală, iar 16 regiuni au redus cheltuielile legate de securitatea socială.

Până acum nu au apărut proteste majore în regiunie, existând greve minore la Moscova – grevă în sistemul medical, Novosibirsk – greva profesorilor.

În concluzie, Stratfor precizează că Rusia nu a fost afectată de proteste la scară largă pentru că rușii sunt obișnuiți cu traiul greu mai mult decât locuitorii altor țări. Presiunea socială poate crește pe fondul deteriorării situației economice, iar Kremlinul pregătește o serie de măsuri politico-financiare și de securitate pentru a se asigura că regiunile rămân fidele și stabile în următorii ani.

Citește și