Un fost ofițer de la IPJ Timiș a fost trimis în judecată pentru luare de mită într-un nou dosar

Un fost ofițer de la IPJ Timiș a fost trimis în judecată pentru luare de mită într-un nou dosar

Potrivit unui comunicat de presă, de luni, al DNA, procurorii anticorupție din Timișoara au dispus trimiterea în judecată a fostului ofițer din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Timiș, având gradul de comisar-șef, Armando-Iulian Țurai, după ce acesta a pretins și primit de la o persoană, care ulterior l-a denunțat, suma de 3.000 de euro, în schimbul promisiunii că va interveni la funcționari din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Timiș pentru „denaturarea” rezultatelor unui control efectuat de această instituție la societatea comercială administrată de martorul denunțător, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Anterior, Țurai a fost condamnat definitiv, în luna mai, la un an și șase luni de închisoare cu executare de către Tribunalul Timiș, într-un alt dosar, tot pentru luare de mită, după ce în august 2014, în calitatea sa de ofițer de poliție judiciară din cadrul IPJ Timiș – Serviciul de Investigare a Fraudelor, a pretins și primit de la o persoană, care ulterior l-a denunțat, suma de 4.000 euro, în schimbul promisiunii că se va stinge prejudiciul reclamat de Administrația Finanțelor Publice Timiș într-un dosar de urmărire penală și că va fi dispusă o soluție de netrimitere în judecată a martorului denunțător.

Potrivit anchetatorilor, în 14 noiembrie, polițistul a primit banii solicitați, care, la flagrantul organizat de procurori, au fost găsiți în portbagajul mașinii sale. Țurai a fost arestat preventiv, iar în luna decembrie a fost trimis în judecată.

Procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui bun imobil ce aparține lui Țurai, în vederea recuperării sumelor de 3.000, respectiv 4.000 de euro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Mâncarea care te bagă în spital. A fost retrasă de urgență
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Cei mai noi sateliți Starlink emană și mai multe radiații decât versiunile anterioare