Circulația feroviară între Simeria și Petroșani, pe secția de cale ferată 202, este întreruptă, informează Centrul Infotrafic.
Măsura a fost luată după ce locomotiva unui tren marfar (fără încărcătură) a luat foc – se pare din cauza unui scurtcircuit – între stațiile Bănița și Merișor.
Incendiul a fost lichidat și nu s-au înregistrat victime, mai precizează Infotrafic.