Ce boli poate provoca expunerea prelungită la aerul condiționat

Ce boli poate provoca expunerea prelungită la aerul condiționat
Publicat: 12/08/2015, 20:27

„Căldurile extreme ne obligă la măsuri extreme și asta nu e bine pentru organism. Iar una dintre ele, tentația de a petrece prea mult timp în dreptul aparatelor de aer condiționat setate pe temperaturi scăzute, ne poate duce din vacanță, direct la doctor, cu dureri acute la nivelul coloanei vertebrale”, arată Mihaela Proicea, medic specialist la Clinica Bio Ortoclinic.

Specialiștii spun că expunerea repetată la curenții de aer rece poate îmbolnăvi orice persoană, cu atât mai mult cu cât are afecțiuni ale coloanei cauzate de dureri musculare.

„Multe din afecțiunile coloanei vertebrale sunt amplificate de senzația de rece și cum, în această perioadă caniculară în majoritatea locurilor în care mergem – magazine, centre comerciale, locuri de servit masa, mall-uri etc – temperatura este menținută artificial cu cel puțin zece grade Celsius sub valorile exterioare, corpul se resimte din plin, chiar dacă în acele momente senzația pe care o simte este cât se poate de plăcută. Aerul rece este unul din factorii destabilizatori ai sistemului vertebral, pe lângă traumatism, dezhidratare, postură corporală incorectă, lipsă de substanțe minerale”, a mai spus Mihaela Proicea.

Medicii arată că atunci când apar problemele de la nivelul coloanei, mușchii și ligamentele devin flasce și mai puțin elastice, iar apoi apare faza instabilității.

Tratamentul pentru problemele coloanei vertebrale provocate de expunerea la rece constă în mobilizare și exerciții fizice sub supraveghere de specialitate, dar și hidratarea suficientă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar