”Nicolae ar fi dat dovadă că nu respectă deloc blazonul Casei Regale. Comportamentul, discursul și modul de viață nu ar fi fost unele demne pentru un principe. Astfel, Nicolae a participat la diverse petreceri, unde nu doar că ar fi consumat mult alcool, dar ar fi făcut și anumite fapte reprobabile. În plus acesta n-ar fi reușit să-și însușească educația adecvată unui moștenitor al regelui. Nu a învățat limba română și nu ar fi participat la toate cursurile pentru instruirea diplomatică”, au spus jurnaliștii B1, citați de reportervirtual.ro.
Problema este că jurnaliștii B1 TV au citat o sursă, revistablogurilor.ro, unde nu se regăsește deloc informația că principelui Nicolae i-ar fi plăcut să bea alcool. ”Nicolae a dat dovadă că nu respectă deloc blazonul Casei Regale. Comportamentul, discursul și modul de viață nu sunt unele demne pentru un principe. Astfel, Nicolae a participat la diverse petreceri, unde anturajul nu era unul demn pentru un urmaș al Regelui”, se arată în sursa respectivă. Practic, sursa notează că principele Nicolae participa la petreceri într-un anturaj nedemn, însă nu se menționează nimic despre alcool.