„După definitivarea campaniei de transferuri la nivelul lotului de jucători, în cursul după-amiezii de ieri (n.r. – miercuri) a fost definitivat și staful tehnic al echipei. Acesta este compus din Ovidiu Mihăila – antrenor principal, Gabriel Zamri – antrenor secund și Ștefan Laufceac – antrenor de portari. Începând cu aceeași dată, Viorel Mazilu a fost numit în funcția de antrenor coordonator al loturilor de seniori și juniori CSA Steaua, având responsabilitatea de a coordona atât procesul de selecție și pregătire la nivel de copii și juniori cât și de a asigura integrarea acestora și coordonarea cu echipa de seniori a clubului”, se menționează în comunicatul citat.
Ovidiu Mihăilă a afirmat că preluarea echipei Steaua reprezintă o provocare pentru el. „Mulțumesc conducerii clubului pentru că mi-a acordat întelegerea necesară pentru a-mi duce la bun sfârșit misiunea legată de echipa națională de tineret. Așa cum convenisem anterior, am promis că voi fi gata să mă apuc de treabă imediat după terminarea Campionatului Mondial de Tineret din Brazilia. Plecăm la un drum cu multe provocări, dar atât eu cât și colegii mei ne vom dedica total acestui proiect. Suntem oameni care nu dau înapoi la greu și cărora ne plac proiectele consistente, pe termen lung”, a declarat antrenorul principal Ovidiu Mihăilă.