Noua strategie a lui Dan Voiculescu. Omul-cheie pe care l-a promovat de curând: „Este o necesitate”

Noua strategie a lui Dan Voiculescu. Omul-cheie pe care l-a promovat de curând: Este o necesitate

Reportervirtual.ro scrie că Dan Voiculescu l-a promovat în cadrul noului său partid, Partidul Puterii Umaniste Social-liberal (PPU-SL), pe pianistul, compozitorul și dirijorul Matei Bucur Mihăescu, un tânăr care în prezent studiază la Universitatea de Muzică din București.

Matei Bucur Mihăescu, care va ocupa funcția de președinte al Organizației de tineret a PPU-SL, este un fost bursier al fundației Dan Voiculescu, motiv pentru care Reportervirtual.ro scrie că includerea sa în partid este o „strategie” a mogulului.

„Matei poate fi prototipul viitorului om politic. Implicarea unor tineri cum este Matei Bucur Mihăescu în politică este o necesitate istorică. Evident că drumul spre politica la vârf este greu și blocat de actualii lideri politici, mult prea vanitoși pentru a accepta realități evidente”, a scris Dan Voiculescu pe blog.

PPU-SL a fost fondat de foști membri PC nemulțumiți de fuziunea dintre conservatori și Partidul Liberal Român, sub „umbrela” ALDE, formațiune condusă acum de Daniel Constantin, fost președinte PC, și Călin Popescu-Tăriceanu, fost șef PLR.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fiica transgender a lui Elon Musk face dezvăluiri despre copilăria ei și spune că amintirile...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă...
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Anunț de ultimă oră despre pensiile românilor! Daniel Baciu spune ce se va întâmpla cu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ciolacu şi Orban au pus la cale un tren de mare viteză care să lege...
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Ungurii au făcut anunțul chiar în România. Ungaria vrea un acord istoric: Am întins mâna
S-au trimis ordine de încorporare. Sute de tineri, chemați în Armată
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...