Prima pagină » Magazin » Cum era văzut Bucureștiul în 1911, într-un ghid turistic realizat de un austriac

Cum era văzut Bucureștiul în 1911, într-un ghid turistic realizat de un austriac

Cum era văzut Bucureștiul în 1911, într-un ghid turistic realizat de un austriac
Un ghid turistic din anul 1911 descrie Bucureștiul drept un oraș cu numeroase clădiri noi, un aer modern și concerte extraordinare.

Ghidul Baedeker recomanda hotelurile Metropole, care era situat pe Calea Victoriei, vizavi de Palatul Regal, Grand Hotel Boulevard și Imperial, care era situat pe locul actualei aripi Știrbei Vodă a Palatului Regal – MNAR.

De asemenea, ghidul recomanda restaurantele Iordache Ionescu de pe strada Covaci, Luther de lângă Gara de Nord și Colosseul Oppler din Palatul Bragadiru.

Ghidul preciza că Teatrul Național și Teatrul Dacia sunt similare teatrelor vieneze mai mici, iar concertele de la Ateneul Român erau extraordinare.

Karl Baedeker, autorul ghidului, mai preciza că Bucureștiul avea la acea vreme 315.000 de locuitori, fiind traversat de ”murdarul râu Dâmbovița”, iar despre suburbii se nota că erau ”orientale ca aspect”.

În ceea ce privește principalele străzi din Capitală, Baedeker enumera Bulevardele Academiei, Elisabeta, Ferdinand, Oriental și Protopopeasca, Calea Victoriei, strada Lipscani și strada Carol I, iar la capitolul clădiri se recomanda Palatul, Teatrul, Ministerul Apărării, Spitalul Colțea sau biserica Stavropoleos.