Pentru că au fost păcăliți de Ministerul Transporturilor, angajații ROMATSA amenință cu declanșarea grevei generale

Pentru că au fost păcăliți de Ministerul Transporturilor, angajații ROMATSA amenință cu declanșarea grevei generale
Publicat: 19/08/2015, 14:40

Gabriel Tudorache, unul dintre liderii sindicaliștilor din Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA), a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că în zilele următoare va fi stabilită data la care ar urma să fie declanșată greva generală, angajații fiind nemulțumiți de faptul că nici documentul agreat și semnat de sindicaliști și patronat nu a fost respectat.

„Practic, cât nu a fost ministrul Transporturilor în activitate, directorul general Stanciu, cu sprijinul vicepremierului Gabriel Oprea, practic nu a respectat nimic din ce am stabilit cu ministrul și patronatul. A venit Stanciu și nu l-a interesat de nimic. A făcut ce a vrut el. (…) Noi am trimis niște documente către Ministerul Transporturilor și către domnul ministr, dar tot nu se întâmplă nimic. În condițiile acestea, nu avem ce să facem. De trei luni stăm fără contract colectiv de muncă. Lucrurile nu funcționează și se ascund documente”, a spus liderul sindical.

Tudorache a afirmat că tuturor reprezentanților sindicatului le-a fost diminuat salariul cu o treime, în mod abuziv.

Acesta a mai spus că greva generală nu poate fi declanșată în lipsa comisiei de negociere, care, în acest moment, nu există, dar în rest sunt îndeplinite toate procedurile.

„Singura etapă mai este respectarea termenului de 48 de ore din momentul în care facem anunțul grevei generale, pentru că nu pot să anunț acum și în două ore să intrăm în grevă. Nu vom anunța azi greva, pentru că nu avem cum, nefiind anunțată comisia de negociere. Dar astăzi o să trimit prin mail, către toți reprezentanții din România, o propunere de dată de început a grevei și am nevoie ca două treimi din numărul total să fie de acord cu data declanșării grevei. De asemenea, o să propun să mai dăm o șansă și să nu începem greva după doar 48 de ore, asta ca să nu aibă de suferit pasagerii și nici noi, instituția, ca imagine. Voi propune, probabil, șase zile”, a mai spus Gabriel Tudorache.

El a mai spus că neregulile de la ROMATSA au fost semnalate Ministerului Transporturilor, dar și Direcției Naționale Anticorupție.

Negocieri ale sindicatelor cu reprezentanții ROMATSA și cu cei ai Ministerului Transporturilor au avut loc în luna iulie, la discuții fiind prezent atunci și ministrul Transporturilor, Iulian Matache.

În 15 iulie, sindicaliștii ROMATSA au fost în grevă de avertisment, timp de două ore, perioadă în care a fost asigurat doar 33,3% din traficul aerian al unei zile obișnuite.

Aceștia au 14 revendicări pe care le solicită în noul contract colectiv de muncă. Printre altele, ei cer pensionarea la 55 de ani și introducerea unui articol prin care, după această vârstă, un controlor de trafic să aibă posibilitatea să fie trecut pe un alt post în ROMATSA pe măsura pregătirii lui, în speță la o direcție operațională sau de siguranță.

Directorul general al ROMATSA, Aurel Stanciu, spunea atunci că sindicatele au avut o poziție inflexibilă privind solicitările angajaților și că unele dintre acestea „exced prevederile legale”.

ROMATSA – Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian are în prezent 1.530 de angajați. Între 2.500 și 3.000 de aeronave tranzitează, în fiecare zi, teritoriul României.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...