Ghici, ciupercă, cine-i portavocea opoziției?!

O să mi se spună, din nou, că sunt băsist, iohannist și „liber-schimbist” – deși, evident, n-am fost niciodată nimic din toate acestea, ci individul care a crezut cu tărie că, în orice guvernare, pe putere trebuie s-o tragă cineva de mânecă – dar asum „invectiva”.

Tot așa cum presa era împărțită în două – și se află tot mai puțin -, clasa politică, la rândul ei, este esențialmente necesar să se afle în tabere diferite; nu de alta, dar tocmai d-asta s-a înființat democrația – ca să-i scoată în piață pe cetățenii cu darul vorbirii inteligente, care să spună când e bine și când e de rău cu societatea și cu puterea.

Ei bine, exact în această perspectivă se remarcă faptul că opoziția noastră „instituționalizată” trage la aghioase de câțiva anișori buni: ba fiindcă PDL e timorat după mult criticata guvernare Boc-Ungureanu; ba fiindcă PNL e rănit în urma divorțului USL, după vreo câteva luni de miere la putere, și suferă necontenit; ba pentru că Antonescu s-a supărat ca zootehnistul pe sat, întrucât „poporul” liberal l-a împins pe Iohannis la țâța vacii; ba pentru că și pedeliștii și peneliștii digeră greu mezalianța dintre ei și fuzionează pe sponci, ca la nunțile cele vechi, când bairamul se spărgea, la ziuă, în scandal și crimă; ba pentru că Iohannis și „guvernul lui” din umbră n-au un numitor comun; ba pentru că, vorba domnișoarei Gorghiu, „geaba dorința, dacă nema putirința”.

Aflăm, astfel, o dată în plus, că actuala opoziție, noul și marele PNL, e gata să facă multe, e pregătit să-și pună în practică o sumedenie de proiecte, că zilnic își ascute dinții ca să muște din dușman, dar că, evident, nu se poate.

„Mai este o variantă pe care am avansat-o în urmă cu ceva vreme: ideea anticipatelor mie nu mi-a ieșit din minte. În continuare cred că este ideea cea mai bună, cea mai sănătoasă. (…) Mi-aș dori o resetare a scenei politice și cred că alegerile anticipate reprezintă cea mai sănătoasă soluție. Trebuie să generăm un moment zero, dar este puțin probabil„, a spus Gorghiu.

Și a continuat: „Cred că este necesar să punem punct și să recreăm un cadru firesc între puterile statului. (…) Suntem într-o stare de permanent în conflict între instituții, și atunci, o pârghie care să scoată țara din această situație ar fi alegerile anticipate, dar e greu de realizat„.

Și a mai spus: „Mi-ar plăcea un guvern al PNL. (…) Aș prefera un guvern minoritar până la alegeri, evident. E puțin probabil, pentru că este nevoie de voturi, de susținere parlamentară. De la dorință la putință este cale lungă”.

Așa mai zic și eu opoziție. Cine spune că nu „lucrează”, că nu caută soluții, că nu e activă? Singura problemă e că Dumnezeul opozițiilor nu i-a dat nicio șansă – a lăsat-o moale și lingavă. Are viziuni, puncte, proiecte, dar sunt greu de realizat.

Ca să nu mai spunem că povestea asta cu „resetarea scenei politice”, cu „momentul zero”, cu „punctul de cotitură”, cu „să punem punct”, cu „punct și de la capăt”, a devenit atât de banală și lipsită de consistență încât sugerez domnișoarelor și domnilor liberali să desființeze punctele din punctuația politică românească și să-și asume, până nu devine grav de târziu, semnul întrebării necontenite și al mirării viguroase că PSD e gata să dea țara de gard.

Altfel, odată cu revenirea în politică, prin PMP, a fostului președinte, ei se vor auzi tot mai stins, iar el tot mai aprins.