Avansul prețurilor locuințelor și al cotațiilor bursiere după criza financiară din 2007 a dus la creșterea numărului milionarilor cu 212.000, la 717.000, potrivit indicelui de prosperitate calculat de Barclays.
„Marea Britanie devine mai prosperă…și fiecare regiune înregistrează creșteri ale numărului de persoane bogate”, a arătat Akshaya Bhargava, director general al Barclays Wealth and Investment Management.
Toate regiunile sunt mai bogate ca acum cinci ani, iar cele de la coada indicelui, precum Wales și North East, beneficiază de cele mai mari creșteri proporționale.
Cu toate acestea, are loc o amplificare a decalajului între sud-estul Marii Britanii și restul țării, ponderea milionarilor care locuiesc în Londra și regiunea de sud-est crescând în ultimii cinci ani de la 46% la 52%.
„Trebuie să recunoaștem că această prosperitate nu este răspândită uniform la nivelul Marii Britanii, unele regiuni înregistrând încă un nivel ridicat al șomajului și al insolvențelor”, a spus Bhargava.
În Londra, centrul economic al Marii Britanii, locuiesc 191.000 de milionari, mai mulți decât numărul cumulat al milionarilor din Wales, Scoția, Irlanda de Nord și nordul Angliei, cei din capitală fiind proprietarii celor mai scumpe locuințe din țară.
Cu toate acestea, studiul Barclays avertizează că lipsa locuințelor cu prețuri accesibile poate fi un posibil obstacol pentru dezvoltarea viitoare a Londrei.
Pe ansamblu, creșterea averilor din ultimii cinci ani este peste estimările Barlcays referitoare la avansul pe termen lung a numărului de milionari, studiul anticipând o încetinire a acestuia în următorii 10 ani la un ritm de 9% până în 2025.