Prima pagină » Știri » Trei jurnaliști Al-Jazeera, condamnați la trei ani de închisoare în Egipt. Cazul care a provocat un val de proteste în întreaga lume

Trei jurnaliști Al-Jazeera, condamnați la trei ani de închisoare în Egipt. Cazul care a provocat un val de proteste în întreaga lume

Trei jurnaliști Al-Jazeera, condamnați la trei ani de închisoare în Egipt. Cazul care a provocat un val de proteste în întreaga lume
Trei jurnaliști Al-Jazeera ale căror știri nu au fost în linia guvernamentală de la Cairo au fost condamnați sâmbătă de Tribunalul penal la trei ani de închisoare, fiind acuzați de difuzare de știri false și colaborare cu Frăția Musulmană. Cazul este o ilustrare a eroziunii libertății presei în cei doi ani de la înlăturarea de către armată a fostului președinte Mohamed Morsi.

Cei trei jurnaliști sunt  egipteano-canadianul Mohamed Fadel Fahmy, șeful Biroului Al-Jazeera înainte de interzicerea postului în Egipt,  australianul Peter Greste și egipteanul Baher Mohamed. Peter Greste a fost condamnat în lipsă, el fiind deportat anul trecut în Australia. „Sunt șocat, revoltat, furios”, a scris el pe Twitter la aflarea sentinței.

Judecătorul a susținut că instanța a analizat cazul pe deplin și a stabilit că cei trei au difuzat informații false și că ei nu erau jurnaliști, activând în Egipt fără a avea permise sau licențe. 

Directorul executiv al canalului de televiziune Al-Jazeera a calificat drept „scandaloasă” decizia instanței, un uun atac deliberat împotriva libertății presei”.

Jurnaliștii au fost reținuți în decembrie 2013 în timpul unui raid la hotelul Marriott din Cairo. Media pro-guvernamentală i-a etichetat ca „celula Marriott”, iar imagini din timpul interogatoriilor și a raidului au fost difuzate de televiziune.

În urma unui proces considerat o farsă, cei trei au fost condamnați, în 2014, la 10 ani de închisoare. Decizia a stârnit un val amplu de proteste la nivel internațional.

SUA au cerut Egiptului grațierea jurnaliștilor sau comutarea pedepselor astfel încât să fie eliberați imediat. „Deschiderea unor anchete împotriva unor jurnaliști care nu oferă informații în conformitate cu orientarea Guvernului egiptean constituie o desconsiderare a celui mai elementar principiu al libertății presei și acest fapt aduce atingere procesului democratic din Egipt”, a declarat la vremea respectivă purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

În decembrie 2014, Curtea de apel a dispus rejudecarea cauzei. După ce au petrecut mai bine de 400 de zile în închisoare, Greste a fost deportat în Australia, iar Fahmy și Mohamed au fost eliberați pe cauțiune, în februarie.

 

Autor

Citește și